Cele mai mari doua banci din Romania au anuntat profituri in scadere semnificativa in primele noua luni din acest an, semn clar ca populatia si companiile nu se mai imprumuta, iar cresterea creditelor neperformante conduce la tot mai multe provizioane. BCR si BRD continua sa anunte profit, insa alte institutii bancare prezente in Romania se afla deja pe pierderi.
Profitul net consolidat dupa impozitare si plata intereselor minoritare al grupului BCR a scazut in trimestrul al treilea de 15 ori fata de perioada similara din 2009, la 6 milioane lei (1,4 milioane euro), iar castigul din primele noua luni s-a situat la 494,5 milioane lei (117,7 milioane euro), potrivit rezultatelor financiare publicate de institutia bancara.

BCR este controlata de austriecii de la Erste Group si este cea mai mare banca de pe piata locala dupa valoarea activelor gestionate. Activele totale ale BCR au ajung la 64,5 miliarde lei, in usoara crestere fata de finalul anului trecut.

Si profitul BRD s-a redus semnificativ in trimestrul al treilea din acest an, cu 54% fata de perioada similara din 2009, pana la 107 milioane lei (25,14 milioane euro) .Profitul net obtinut de BRD - Groupe Société Générale in primele noua luni din acest an este de 474 milioane lei (113 milioane euro), in scadere cu 28% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor publicate de banca.

Francezii de la Groupe Société Générale sunt cei care controleaza BRD, a doua banca de pe piata in clasamentul dupa valoarea activelor. Totalul activelor bancii se ridica, la sfarsitul lunii septembrie 2010, la 47 miliarde lei (11 miliarde euro), in usoara scadere.

Bancherii aflati la conducerea celor doua banci se arata prudenti fata de situatia activitatii de creditare.

"Adoptam o abordare prudenta, dat fiind contextul economic inca dificil", explica Dominic Bruynseels, presedintele executiv al BCR. Ponderea creditelor neperformante in total portofoliu a crescut la finele lunii septembrie, in cazul BCR, la 16,6%. Reprezentantii BCR au anuntat ca rata de acoperire a creditelor neperformante cu garantii si provizioane este de aproximativ 126%, nivel considerat confortabil.

"Mediul economic dificil ne influenteaza direct, cresterea nivelului costului net al riscului fiind o consecinta a deteriorarii situatiei economice generale”, considera Guy Poupet, presedinte – director general al BRD - Groupe Société Générale.

Pierderile la nivelul sistemului bancar au urcat cu 240,5 milioane lei in trimestrul al treilea si au ajuns la 474,5 milioane lei (110 milioane euro) la sfarsitul lunii septembrie, insa bancile mari au inca rezultate pozitive. "Dintre bancile mari, majoritatea s-au mentinut pe profit, iar rezultatele cu plus totalizeaza un castig de 1,3 miliarde lei. Restul bancilor au cumulat pierderi de 1,77 miliarde lei. Problema principala ramane, ca si pana acum, cresterea provizioanelor in tot sistemul", a declarat directorul Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, citat de Mediafax.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri