Procesul de afiliere a durat peste un an, in perioada 2009 - 2010. Reprezentantii mgi au desfasurat in Romania un proces de selectie la nivelul intregii tari, care s-a incheiat prin alegerea societatii considerate a avea potentialul maxim de dezvoltare.

"Ne dorim sa convingem cat mai multi clienti autohtoni si internationali care deruleaza proiecte complexe sa opteze pentru servicii financiar-fiscale standardizate care ofera un avantaj major: implementarea rapida a oricarui proiect la nivel international", a declarat Jan Nygaard (foto sus), Chairman of the mgi European Area Coordinators.

Compania din Romania va beneficia de expertiza internationala a retelei globale de consultanti financiar-contabili independenti, in timp ce clientii internationali vor dispune de mai multe oportunitati de planificare si implementare a activitatilor de business in regiunea Europei Centrale si de Est.

Citeste si:

"Echipa noastra de experti va avea acces la traininguri si oportunitati de dezvoltare profesionala, care vor determina o imbunatatire consistenta a rezultatelor clientilor nostri, fiind permanent la curent cu cele mai noi tendinte ce se manifesta la nivel global", a declarat Corneliu Teofil Teaha (foto jos), fondatorul Teaha Management Consulting.

Teaha Management Consulting este o societate infiintata in 1997, cu o cifra de afaceri de circa 2 milioane lei si 100 de angajati. Compania are birouri operationale in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Sibiu, Brasov si Chisinau. Firma cu o cota de piata de circa 2% este auditor al Camerei de Comert Romano - Elvetiene si cenzor al Clubului Oamenilor de Afaceri Germani din Romania..

mgi este una dintre cele mai mari aliante internationale pe piata serviciilor independente de consultanta financiar-fiscala. Fondata in anul 1947, asociatia este prezenta in 80 de tari, fiind reprezentata de 288 de birouri locale. Societatile afiliate MGI sunt in general companii mijlocii care detin o excelenta cunoastere a pietelor locale in care activeaza.