Ministerul Finantelor Publice (MFP) atrage atentia ca mesajele de e-mail care circula de la 5 octombrie privind eventuale rambursari de impozite de catre institutie reprezinta un atac informatic de tip phishing si precizeaza ca au fost sesizate organele competente, pentru solutionarea situatiei.
Astfel, incepand cu data de 5 octombrie au fost primite numeroase sesizari telefonice, din partea unor institutii, societati comerciale si persoane fizice, cu privire la continutul unor e-mail-uri prin care erau instiintate ca au de primit o rambursare de impozit, scop in care li se solicita completarea unui formular continand date personale, privind, printre altele, conturi sau carduri bancare, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Ministerul precizeaza ca domeniul de web al institutiei este www.mfinante.gov.ro, iar serviciul de comunicare si relatii publice, din cadrul directiei de comunicare, relatii publice, mass-media si transparenta, nu are atributii in domeniul rambursarii de impozite si taxe.

In cadrul acestei structuri nu exista biroul de plati pentru persoane fizice mentionat in e-mail, arata institutia.

"In urma investigatiilor efectuate de catre compartimentul de specialitate din cadrul institutiei noastre s-a constatat ca IP-ul computerului de pe care s-a trimis acest e-mail nu face parte din cele aflate in dotarea MFP, fiind vorba despre un atac informatic de tip phishing. Astfel, atentionam pe cei vizati sa nu dea curs acestor e-mail-uri si sa nu completeze formularul cu date de identificare sau financiare ale societatilor carora sunt adresate. Mentionam ca o informare privind aceasta situatie a fost publicata inca din data de 5 octombrie 2010 pe site-ul www.mfinante.ro", se arata in comunicat.

Ministerul mai informeaza ca au fost sesizate organele competente pentru solutionarea acestei situatii

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri