Research in Motion, compania canadiana producatoare a smartphone-urilor Blackberry, va disponibiliza 2.000 de angajati, aproape o zecime din forta totala de munca, pe masura ce vanzarile scad, in favoarea concurentului Apple iPhone, scrie SFGate.com.
Disponibilizarile vor viza toate departamentele companiei si fac parte dintr-un plan de „axare pe zonele cu cele mai mari oportunitati”, conform companiei. Dupa reducerea de personal, compania va mai avea circa 17.000 de angajati.
RIM a estimat luna trecuta ca vanzarile din trimestrul curent ar putea inregistra scaderi, primele de altfel din ultimii noua ani. Producatorul pierde teren in SUA in fata iPhone-ului dar si a terminalelor cu sistem de operare deschis Google Android, in parte din cauza faptului ca RIM nu a mai lansat un model important de BlackBerry din luna august a anului trecut.
Totodata terminale Google ieftine isi fac loc in America Latina, Asia si Europa, punand in pericol popularitatea BlackBerry-urilor mai putin scumpe precum Curve.
Comenteaza articolul "Producatorul BlackBerry pregateste disponibilizarea a 2.000 de oameni"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS