Romania se afla in topul prioritatilor noastre de dezvoltare pe termen lung. Piata din Romania merge intr-o directie foarte buna, iar pentru noi vanzarile cresc de la un an la altul cu circa 20%. Vrem sa ne dezvoltam prezenta pe zona de consumer, business – dar si pe Android. Aceasta este directia business-ului nostru, dar si viitorul in domeniu. Una dintre cele mai importante regiuni de vanzari pentru noi este EMEA, din care face parte si Romania, alaturi de alte 28 de state”, a declarat Marko Fülöp, head of EMEA Channel Sales & Marketing, manager regional in cadrul ESET.

Potrivit datelor ESET, vanzarile producatorului de solutii antivirus vor creste anul acesta cu circa 20%, de la 1,9 milioane de euro in 2014, la peste 2,2 milioane de euro in acest an.

“Romania ocupa locul secund in topul prioritatilor pentru dezvoltare, fiind parte dintr-o regiune in care ne punem mari sperante. Chiar si asa, prioritatea absoluta pentru noi este dezvoltarea in Vestul Europei, o piata cu o mare putere de cumparare si in care inca este loc de crestere. Romania se situeaza undeva la jumatatea clasamentului pe regiune, acolo unde Polonia conduce detasat in clasament”, a mai punctat Marko Fülöp, care a precizat faptul ca diferentele dintre Romania si Polonia sunt uriase.

Din datele reprezentantului ESET, 30-40% din veniturile inregistrate de compania slovaca sunt generate de segmentul de consumer, in timp de 60-70% dintre acestea sunt generate de segmentul B2B.

Piata totala a solutiilor de securitate din Romania se ridica la circa 13 milioane de euro, segment pe care ESET detine o cota de piata de 17 - 20%.

Citeste si:

Marko Fülöp a mai aratat faptul ca cea mai mare competitie la nivel local este cu dezvoltatorul local de solutii de securitate – Bitdefender.

Solutiile de securitate ESET sunt distribuite in Romania prin intermediul Axel Soft IT Group. O licenta ESET NOD32 Antivirus v9, disponibil un an pentru un singur utilizator are un pret de 109,99 lei in timp ce o solutie Smart Security Multipack v9, disponibila 1 an pentru patru utilizatori are un pret de vanzare de 264,99 de lei.

Symantec este cel mai mare producator de solutii de securitate din intreaga lume, pe o piata pe care mai activeaza si jucatori precum McAfee, Trend Micro, Kasperksy Lab, ESET sau Bitdefender.