Orange Romania, cel mai mare jucator pe piata locala de telefonie mobila, cu peste 10 milioane de clienti, are in plan sa devina prima alegere a famiilor si a companiilor atunci cand acestea isi aleg pachete integrate de servicii fix-mobil, a declarat Liudmila Climoc, viitorul CEO al Orange Romania, in prima conferinta sustinuta in fata presei locale.

“In Romania, ambitia noastra este sa devenim prima alegere pentru familii si pentru business atunci cand este vorba de servicii convergente fix-mobil”, a afirmat Climoc.

Orange Romania va lansa prima oferta de servicii integrate fix-mobil in cateva orase in urmatoarele saptamani. Intrarea Orange pe piata de telecomunicatii fixe (internet, televiziune si telefonie) vine dupa ce la finalul anului trecut compania a semnat un acord de partajare a retelei cu concurentii de la Telekom.

De altfel, Miroslav Majoros, CEO al Telekom, spunea in urma cu o saptamana ca si Telekom va lansa in mai, iunie primele oferte realizate in urma parteneriatului pe care il are cu Orange.

Telekom si Orange au semnat un acord de partajare a retelei pe cinci ani, prin intermediul acestuia Telekom avand acces la reteaua de internet mobil 3G/4G a Orange, in timp ce Orange are acces la infrastructura de televiziune si internet fix prin fibra optica a Telekom.

Ce vrea Orange pe piata de servicii fixe de telecomunicatii

“Obiectivul nostru, pe o piata in care nu suntem inca- ma refer la cea de operatiuni fixe, este sa avem pana in 2020 macar jumatate din cota de piata pe care o avem pe piata de servicii mobile”, a spus Gervais Pellissier (foto), director executiv pentru operatiunile europene in cadrul grupului Orange.

Liudmila Climoc va prelua functia de CEO al Orange Romania de la 1 mai, actualul sef, Jean Francois Fallacher urmand sa devina director general al filialei din Polonia a operatorului. Climoc a condus Orange Moldova in ultimii sapte ani, compania fiind cel mai mare jucator pe piata de telecomunicatii din tara vecina, cu o cota de piata de 57%.

Sa te concentrezi pe client nu este doar o filozofie. Este un pilon de crestere

Ea a adaugat ca o alta prioritate pentru ea este mentinerea calitatii retelei, compania concentrandu-se pe dezvoltarea serviciilor 4G de internet mobil.

“Vrem sa ramanem foarte atenti fata de ceea ce isi doresc clientii. Poate acest lucru suna a filosofic, dar este chiar un pilon de crestere in cadrul companiei”, a mai spus Climoc.

Orange Romania este a patra tara ca venituri in cadrul grupului Orange, dupa Franta, Spania, Polonia si la egalitate cu Belgia. Anul trecut compania a avut venituri de 947 milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri