Cristian Pistol: Inaugurarea se va face în august, când se va putea circula

Pistol a explicat de ce nu poate, încă, să recepționeze și să deschidă circulația pe lotul Zimbor - Poarta Sălașului care face parte din Secțiunea 3B Mihăești - Suplacu de Barcău din Autostrada A3. Respectiva bucată de autostradă are o lungime de 12,4 kilometri și este făcută de asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL. Contractul a fost semnat în iunie 2020, iar termenul de finalizare este în acest an.
„Vineri, 24 iulie, antreprenorul a notificat oficial CNAIR că lucrările pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului sunt finalizate. Stadiul fizic: 99,40%. Duminică, la nici 48 de ore distanță, un secretar de stat descoperea deja „amânări artificiale". Probabil cel mai rapid weekend de lucru din istoria Ministerului Transporturilor”, a scris, cu sarcasm, Pistol, într-o postare pe Facebook. Acesta a făcut referire la o postare a USR și la cele semnalate de Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor din partea acestui partid.
„Lotul Zimbor – Poarta Sălajului are 12 kilometri. Ca să circuli pe ei, ai nevoie de două noduri rutiere: Zimbor, ca să intri și Românași, ca să ieși. Sunt contracte distincte, în curs de finalizare,” a adăugat șeful CNAIR. „Dacă aș recepționa astăzi doar lotul, fără noduri, aș avea exact ce mi se reproșează: 12 kilometri de asfalt perfect pe care nu poate intra nicio mașină. O autostradă-muzeu autentică, cu recepție festivă și zero kilometri în circulație.”
„Noi facem altfel: recepția la terminarea lucrărilor va fi programată, cel mai probabil, la jumătatea lunii august, pentru tot pachetul: lotul Zimbor – Poarta Sălajului plus nodurile Zimbor și Românași”, a scris Pistol. „Imediat după recepție, se deschide circulația pe acest nou sector de autostradă. Real, cu mașini, nu cu declarații.”
„Până atunci, pe șantier se lucrează la ultimele finisaje, iar la CNAIR se parcurg etapele legale de recepție - rapoartele supervizorului și proiectantului, auditul de siguranță rutieră, constituirea comisiei. Așa se deschide o autostradă. Restul e conținut pentru rețelele de socializare”, a scris acesta.
USR susține că Pistol nu a trimis comisia de recepție la terminarea lucrărilor
Într-o postare de duminică, USR a reclamat că CNAIR amână inaugurarea acestui lot din Autostrada Transilvaniei, deși ea ar fi finalizată. În cuda spuselor celui care conduce CNAIR, USR susține că inclusiv nodurile rutiere ar fi deja gata, cât și marcajele și parapetele. „Cei 12 kilometri de autostradă au fost finalizați în această lună, sunt terminate și nodurile rutiere, și marcajele, și parapetele”, se arată în postarea USR.
„Autostrada este pregătită pentru trafic și, totuși, nu este deschisă șoferilor. De ce? Pentru că directorul CNAIR, Cristian Pistol, nu a trimis comisia de recepție la terminarea lucrărilor. Fără recepție, autostrada plătită de români rămâne ‘muzeu’,” scrie USR. Conform datelor din contract, perioada de proiectare a fost de 12 luni, respectiv 24 de luni pentru execuție, de unde deducem că acest lot din A3 este deja cu cel puțin doi ani și jumătate în întârziere. Valoarea contractului este de 680.405.395,28 lei fără TVA, conform site-ului 130km.ro.
În acest context, secretarul de stat Horațiu Cosma a lansat un atac direct la Pistol, făcând legătura între acesta și așa-numita aripă a „puciștilor” din PNL. „Poate că domnul Pistol nu este lăsat de părinții lui politici Grindeanu și Thuma să deschidă autostrăzi în această perioadă, ca nu care cumva să se contabilizeze kilometrii noi în dreptul USR. Sau poate așteaptă întoarcerea din concediu a colegului de puci din PNL, domnul Bode, fără de care nu se pot tăia panglici în Sălaj”, a scris Cosma.
Trebuie spus că, pentru nodul Românași s-a realizat o licitație separată, organizată ulterior celei pentru lotul efectiv de autostradă. Acest nod pare a fi finalizat din ce se vede pe filmările postate de USR, deși Cristian Pistol spune că cele două noduri nu sunt gata. Acest nod asigură descărcarea traficului până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului - Zalău. Constructorul a fost selectat pentru acest nod abia în noiembrie 2024 și este același ca și cel care a câștigat lotul, anume asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL. Costul lucrărilor este de 71,33 milioane de lei (fără TVA), iar durata de proiectare este de trei luni, respectiv alte șapte luni pentru execuție.
Câți kilometri noi de autostradă au fost inaugurați în 2026
La finele anului trecut, autoritățile statului se lăudau că volumul inaugurărilor de autostrăzi și drumuri expres din 2026 îl va depăși facil pe cel din 2025. Astfel, dacă anul trecut au fost inaugurați 146 de kilometri noi de autostradă şi drum expres, în 2026 era programată deschiderea a 255 de kilometri. Totuși, la finele primului semestru, în iunie, Digi24 nota că nu s-a inaugurat niciun kilometru nou de drum de mare viteză.
Se termină PNRR în august și, deocamdată, nu am inaugurat niciun kilometru din A7. PNRR ar fi trebuit să însemne Autostrada Moldovei gata cel târziu la sfârșitul lunii august, pentru că termenele contractuale pe A7, până la Pașcani, erau în noiembrie 2025. Întârzierea este semnificativă”, a declarat, conform sursei citate, Ionuț Ciurea, directorul Pro Infrastructura.
„Autostrada este gata (n.n. pe sectorul dintre Adjud Nord și Răcăciuni. Avem practic un frumos muzeu de autostradă pentru că nu este deschisă. Aparent, nici antreprenorul și nici autoritățile nu sunt dornice să deschidă autostrada, deși ar ajuta, ar scoate traficul dintr-o localitate și, bineînțeles, ar însemna mai puțini șoferi pe DN2 și mai mulți pe autostradă”, a afirmat directorul Pro Infrastructura.