„Investitia pentru amenajarea locatiei s-a ridicat la 250.000 de euro si face parte din strategia de dezvoltare regionala a grupului K Tech – Ultra PRO”, a declarat citat de NewsIn Catalin Butolo, director de marketing al grupului K Tech – Ultra PRO.

Noua linie tehnologica va avea o capacitate de peste 135.000 de unitati pe an, calculatoarele asamblate in cadrul noii facilitati tehnologice fiind destinate atat retelei proprii de magazine Ultra PRO Computers, cat si canalelor de distributie directe si indirecte, se arata in acelasi comunicat.

„Decizia de realizare a unei noi linii de asamblare a venit pe fondul dezvoltarii retelei de magazine Ultra PRO Computers precum si a cresterii volumului de sisteme preasamblate vandute prin intermediul canalelor de distributie. De asemenea, am luat in calcul si cresterea cererii de sisteme preasamblate la nivelul pietei pentru urmatorii ani, acest trend fiind deja existent la nivelul pietelor externe.”, a mai declarat Catalin Butolo.

Noua linie de asamblare este localizata in cadrul depozitului central al companiei, care dispune de o suprafata de 2.500 de metri patrati, optimizand prin aceasta pozitionare circuitul aprovizionare productie livrare.

Piata este in scadere

Vanzarile de calculatoare (PC-uri) din Romania au inregistrat o scadere pentru al doilea trimestru consecutiv, iar valoarea pietei in lunile aprilie-iunie a fost cu 20,6% mai putin decat in trimestrul I, potrivit celui mai recent raport IDC.

Marii producatori mondiali domina si piata din Romania din punct de vedere al valorii, producatorii cu cea mai mare cota de piata in al doilea trimestru al acestui an au fost Dell cu 11,5%, Fujitsu Siemens cu 10,8% si Hewlett-Packard cu 10,8%, pe locurile urmatoare aflandu-se Flamingo Computers cu 9,8% si K-Tech cu 6,9%, conform datelor IDC

Ca numar de unitati vandute liderii pietei sunt producatorii autohtoni, Flamingo Computers ocupand primul loc cu o cota de 12%, iar pe locurile urmatoare se afla Complet Electro Serv (companie ce face parte din grupul Altex si isi comercializeaza calculatoarele sub marca Davio) cu 11,0% si K-Tech cu 9,9%.

Utilizatorii casnici au achizitionat cel mai mare numar de calculatoare, reprezentand 50,1% din numarul total de unitati vandute in perioada aprilie-iunie, urmati de intreprinderile mici si mijlocii cu 36,8% din totalul PC-urilor.

Valoric, intreprinderile mici si mijlocii domina clasamentul clientilor, generand 45,4% din incasarile acestui trimestru, in timp ce utilizatorii casnici au un procent de 38,1%. Sectorul guvernamental are un procent de trei la suta atat din punct de vedere al volumului cat si al valorii, iar cel educational are 4,5% ca numar de unitati si 4,1% ca valoare.