Grupul finlandez Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, si operatorul de telefonie mobila Orange, divizie a grupului francez de telecomunicatii France Telecom, au semnat un acord de colaborare referitor la livrarea de telefoane mobile personalizate pentru Orange si consolidarea rolului ocupat de terminalele S60 in portofoliul de produse Orange.

Grupul finlandez a precizat ca acordul de colaborare va contribui la cresterea numarului de telefoane mobile inteligente Orange care utilizeaza sistemul de operare Symbian S60, informeaza Rompres. in plus, Nokia a dezvaluit ca intentia acordului este crearea unor programe software specifice pentru Orange, acest lucru ajutand operatorul de telefonie mobila sa accelereze procesul de personalizare a terminalelor mobile care le ofera clientilor sai.

Sistemul de operare Symbian S60 este utilizat de majoritatea telefoanelor mobile inteligente din lume, permitand acestor terminale sa ruleze aplicatii similare cu cele utilizate pe un calculator personal. Pana acum, Nokia a livrat peste 70 milioane telefoane mobile echipate cu sistemul de operare S60.

Orange are 149 de milioane de utilizatori pe cinci continente. in Romania, divizia Orange Romania este lider de piata cu 7,2 milioane de clienti la sfarsitul celui de-al doilea trimestru al anului 2006. La sfarsitul anului 2005, Orange Romania a avut o cifra de afaceri de 870 milioane euro si 6,8 milioane clienti, inregistrand cea mai mare crestere a bazei de abonati si venituri dintre operatorii din Romania.