HP a semnat un acord definitiv de achizitie a companiei VoodooPC, lider pe piata de proiectare si productie a sistemelor de calcul de inalta performanta si a celor pentru jocuri personalizate. Dupa finalizarea tranzactiei, HP, companie ce a inregistrat in ultimele patru trimestre financiare incheiate la 31 iulie 2006, venituri ce au totalizat 90 miliarde dolari, va crea o unitate de afaceri separata in cadrul grupului Personal Systems, care va fi dedicata industriei de jocuri. Se estimeaza ca achizitia va fi finalizata pana in luna noimebrie 2006, termenii contractuali nefiind facuti cunoscuti, pana in prezent.

Co-proprietarii VoodooPC, Rahul Sood si Ravi Sood, vor detine functiile de director tehnic, respectiv director de strategie, in cadrul acestei unitati. Phil McKinney, directorul general al unitatii de afaceri destinate jocurilor, isi pastreaza atributiile actuale de CTO (chief technology officer) in cadrul grupului HP de sisteme personale.

Acest sistem operational va asigura accesul unitatii de jocuri a HP la cele mai noi tehnologii si inovatii elaborate de organizatia de cercetrare si dezvoltare a companiei. Activitatea companiei VoodooPC, se adreseaza segmentului de utilizatori entuziasti ai jocurilor pe PC.

“Beneficiind de pozitia si autoritatea VoodooPC, HP va dispune de expertiza necesara pentru a deveni lider in segmentul jocurilor”, a spus potrivit Rompres, Todd Bradley, vicepresedinte executiv al grupului de sisteme personale din cadrul HP.

Compania intentioneaza sa pastreze modelul actual de distributie al VoodooPC si aceasta marca in activitatile de marketing, vanzari, suport si dezvoltare. “Clientii vor beneficia in continuare de configuratii si servicii cu cel mai ridicat nivel de personalizare si calitate superioara. Pentru VoodooPC, aceasta achizitie este extrem de importanta, compania urmand sa profite direct de inovatiile incomparabile si prezenta internationala a HP”, sustine Rahul Sood, fondator si presedinte al VoodooPC.

Oferta companiei cuprinde infrastructura IT, echipament de calcul si acces de uz personal, servicii globale si solutii de imprimare si prelucrare a imaginii.