Piata romaneasca a solutiilor de securitate IT este o nisa cu care tara noastra se poate impune peste hotare, datorita angajatilor bine pregatiti si renumelui castigat de acestia in domeniu, a spus Zsolt Nagy, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
"Lucram la strategia de branding pentru export in IT-ul romanesc si cautam nise care pot fi exploatate. (...) Piata solutiilor de securitate este o astfel de nisa deoarece avem o posibilitate de crestere si forta de munca este foarte bine calificata", a spus Zsolt Nagy la forumul Romanian IT&C Security, organizat de Finmedia.

El a adaugat ca "in domeniu avem un renume bun prin solutiile care se vand bine pe plan international, cum ar fi BitDefender, si un renume prost prin criminalitatea informatica unde multi ne pun nedrept pe primele locuri in lume", a adaugat ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, citat de NewsIn.

El a precizat ca Romania e pe locul noua in topul tarilor cu cea mai mare criminalitate in domeniul IT a considera ca aceasta pozitie nu e atat de dezastruoasa.

Nagy considera ca importanta Romaniei in domeniul securitatii IT va creste odata cu aderarea la UE, deoarece tara noastra va avea un loc in consiliul de administratie al Agentiei Europene pentru Securitatea Retelelor Informatice - organism infiintat in 2004 cu menirea de a preveni problemele de securitate in IT.

"Asta e o sansa importanta. in domeniu e o posibilitate de a fi acolo, de a ne putea spune parerea", a explicat ministrul importanta participarii la lucrarile agentiei europene.

Nagy a adaugat ca pe plan intern autoritatile trebuie sa duca o munca de sensibilizare in randul companiilor care inca nu constientizeaza faptul ca au nevoie de solutii avansate de protejare a datelor informatice.

Un studiu dat publicitatii acum cateva zile de compania GeCad a relevat faptul ca peste jumatate dintre firmele romanesti aloca pentru securitate mai putin de 2% din bugetele IT, iar majoritatea companiilor folosesc doar metode de baza pentru securizarea datelor.

Din cauza acestei situatii, piata este putin dezvoltata, iar anul acesta companiile romanesti vor plati in total mai putin de 10 milioane dolari pentru solutiile de securitate.

Nagy a admis ca pe piata solutiilor IT de securitate cererea este foarte slaba si considera ca ea va creste daca agentii economici isi vor da seama ca, cu cat folosesc mai multa tehnologie, devin tot mai vulnerabili in fata atacurilor informatice, iar o protectie insuficienta le poate aduce pierderi mari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri