Casa controlata prin computer poate efectua singura operatiuni precomandate
Sa vii acasa si sa fie caloriferele calde, o temperatura agreabila, sa se aprinda televizorul cand doresti sa cobori in sufragerie, sa uzi gradina fara a tine furtunul in mana si multe alte lucruri sunt componente ale conceptului de casa digitala. Cei de la Integrasoft, din Targu Mures, sunt si ei implicati in proiecte de casa digitala, lucreaza la software de sapte ani. Prima versiune a fost prezentata la o intalnire a CEBUS.org in Florida impreuna cu o firma norvegiana. Productia de hardware am inceput-o mult mai tarziu, prin 2000, cand am realizat ca in perspectiva si Romania poate fi o piata in acest domeniu, spune Eugen Rotariu, general manager Integrasoft. Echipamentele echivalente produse in strainatate erau mult mai scumpe la performante similare.

La baza software-ului sta ideea de montare separata sau pe rand a echipamentelor. Trebuie sa poti extinde reteaua casei pe masura ce iti permiti sau apar noi cerinte. Nu trebuie sa fii legat de un anumit producator de hardware, fie ca el nu are raspuns la toate problemele unei case, fie ca pur si simplu dispare de pe piata, beneficiarul final trebuie sa isi poata dezvolta casa in continuare. De aceea este nevoie ca in aceeasi casa sa poata fi instalate echipamente cu tehnologii diferite, care sa poata conlucra la confortul casei. Software-ul Integrasoft suporta standarde precum Lon, CEBUS, X10, CAN, iButton, NMEA (GPS) etc. Indiferent ce echipamente cumpara beneficiarul, noi le facem sa comunice intre ele printr-un hub software.

Echipamentele implicate pornesc de la cele mai simple, cum ar fi relee comandate, senzori de tot felul (temperatura, miscare, fum, gaz, umiditate, luminozitate), contoare de curent sau calorice, si pana la camere video, echipamente de sonorizare si ecrane plasma sau LCD. Toate au insa un punct comun, pot discuta cu un calculator, pot fi comandate de el. Se pot aprinde luminile, deschide usile, declansa alarme sau schimba canalele unui televizor dintr-un punct central cu comenzi simple. In plus, echipamentele sunt destul de inteligente pentru a lua decizii singure pentru probleme simple sau pot comunica intre ele pentru a rezolva problemele aparute fara interventie umana.

Fiecare astfel de echipament este un mic computer cu propria capacitate de prelucrare, stocare si actionare. Integrasoft produce echipamente care comunica folosind standardul X10 pe linia electrica si echipamente CAN care necesita o cablare suplimentara. Fiecare tip are avantaje si dezavantaje in functie de stabilitatea comunicatiei, viteza sau usurinta de instalare. Preturile variaza intre 25 si 100 de euro. Un releu e cam 35 euro, un contor 75, o interfata bluetooth cu care poti sa controlezi totul de pe un telefon e 100 de euro. Intervin si preturi de cablare si preturi cu software-ul, depinde de ce personalizari sunt necesare pentru beneficiar. Pentru un apartament mediu se ridica la 2.000 de euro, in functie de optiuni.

Scenarii posibile

Scenariul 1

Omul vine acasa. Pe baza unui iButton sau smartcard se identifica. Usa se deschide si casa se reconfigureaza automat dupa preferintele lui. Temperaturi, lumini, canalul pe televizorul din sufragerie, muzica din difuzoarele de la baie. Intra in dormitor, jaluzelele se ridica, o muzica se aude in surdina.

Scenariul 2

In sufragerie la TV, omul se uita la meci. Intr-o fereastra PIP apare imaginea din vizorul de la usa de intrare: un necunoscut. Nu raspunde. Inchide fereastra PIP. Pe serverul casei au ramas deja imaginile cu cel care a sunat. Acesta a putut chiar lasa un mesaj sonor folosind microfonul de la usa. Meciul e palpitant. Pe server a inceput inregistrarea serialului favorit. Meciul s-a terminat. Fereastra PIP apare din nou, de aceasta data, vecinul. Cu o apasare de telecomanda se deschide un canal audio cu usa de intrare. Vecinul spune ce vrea: sa bea o bere impreuna si sa comenteze meciul. Sigur, o alta apasare si incuietoarea se deschide automat. Lumina din hol se aprinde si vecinul se indreapta spre sufragerie.

Scenariul 3

Omul doarme, e 6 dimineata. Caloriferele trec pe un nivel de caldura mai mare, buna pentru a iesi de sub plapuma. Peste o ora temperatura va fi potrivita. Pompele de la aspersoare pornesc in curte. Se vor opri la 6.30. Muzica porneste in dormitor si baia se incalzeste. Asisderea cafeaua din cafetiera. Omul se imbraca, mananca si pleaca. La iesire recupereaza iButtonul personal. Casa trece in regim de alarmare. Camerele video, senzorii, totul e in asteptare. Caloriferele se mai racesc putin, iar luminile se sting peste tot. Ca si cafetiera, e pacat de consum, cafeaua nu are de ce sa mai stea calda.

Scenariul 4

Este vineri dupa-masa, omul vrea sa plece la cabana. Trimite un SMS catre telefonul de la cabana, acolo incalzirea electrica porneste. Pe ecranul telefonului apare o poza cu cerul senin de la munte. Si temperatura. Nu e nevoie de haine groase pe moment, iar presiunea atmosferica nu anunta ploaie.

Scenariul 5

La birou. Suna telefonul: SMS, cineva se misca in sufragerie. O aplicatie Java ii permite sa vada inregistrari de la camerele video din casa. E doar femeia de serviciu. Oricum, imaginile au fost demult salvate pe un server departe de casa. Daca era un hot, nu putea sa fure caseta video, ar fi fost prea tarziu. Dar paza buna trece primejdia rea, la cabana oare ce-o mai fi? Cu o alta aplicatie aprinde lumina din holul cabanei si ridica niste jaluzele. Sa para locuita casa. Pe camera de luat vederi din fata cabanei se vad camioane trecand. Ah, ca veni vorba, e o emisiune noua la televizor pe care nu sunt sanse sa o vada in direct. Un SMS rezolva problema, va gasi emisiunea diseara pe serverul de acasa.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri