In urma cu un an, Vodafone Romania rezilia contractul pe care il avea cu lantul elen Germanos de distributie a produselor si serviciilor aferente telefoniei mobile.
Decizia a fost motivata de reprezentantii operatorului prin imposibilitatea companiei elene de a indeplini cerintele de reprezentare de brand ale Vodafone. Aceasta intrucat actiunile lantului de distributie au fost achizitionate atunci de operatorul de telefonie mobila Cosmote.

La acea data, Liliana Solomon, CEO al Vodafone Romania, estima ca veniturile companiei pe care o conduce nu vor fi afectate de ruperea contractului de distribuitie cu Germanos. La un an de la ruptura, este foarte greu de demonstrat in ce masura businessul Vodafone a fost afectat de rezilierea contractului.

In ultimele luni, doua tendinte s-au conturat in strategia de dezvoltare a retelei de distributie la Vodafone. In primul rand, numarul magazinelor proprii Vodafone s-a dublat fata de vara anului trecut ajungand in prezent la 83 de unitati. Mai mult, compania a iesit la cumparaturi pe piata locala a distribuitorilor telecom. Operatorul a anuntat luna trecuta preluarea tuturor locatiilor si operatiunilor postpaid ale companiei Petrocom D&V, fost dealer Vodafone. In urma achizitiei, Vodafone a preluat si cele 55 de magazine detinute de Petrocom D&V in Bucuresti si in 25 de judete.

Cat priveste influenta pe care ruperea acestui contract a avut-o asupra incasarilor Cosmote, lucrurile sunt mult mai simple. Chiar oficialii grupului Cosmote au declarat ca integrarea retelei de distributie a Germanos a contribuit cu 26% la cresterea veniturilor in Romania, Albania, Bulgaria si fosta republica iugoslava Macedonia.

In Romania, numai reteaua de magazine Germanos a contribuit cu peste 65% la numarul de clienti atrasi in al doilea trimestru de Cosmote, circa 236.000 de utilizatori, comparativ cu 104.000 de clienti in al doilea trimestru al anului 2006.

Ce a insemnat insa acest an pentru afacerea Germanos? Chiar daca oficialii distribuitorului nu au dorit sa prezinte rezultatele financiare pentru primul an in era Cosmote, businessul a crescut “semnificativ” in contextul maririi retelei teritoriale.

Germanos a investit mai bine de 2 milioane de euro in Romania, pentru modernizarea magazinelor proprii, un concept de magazine care a fost initial testat in Grecia si abia apoi extins la alte tari. “Suntem increzatori ca, pana la sfarsitul anului vom avea 200 de magazine. Strategia noastra este foarte clara. Vrem sa ne imbunatatim prezenta in marile orase, dar si sa continuam, in acelasi timp, sa deschidem noi puncte de vanzare in orasele mai mici, cu populatie mai mica de 50000 de oameni”, a declarat pentru Wall-Street Dimitris Blatsios, General Manager Germanos Romania.

In prezent, Germanos are aproape 800 de angajati in Romania. “La sfarsitul anului, ne asteptam ca acest numar sa depaseasca 1000”, spune Blatsios.

Conform estimarilor Germanos, piata de terminale mobile din Romania va depasi in 2007 pragul de 4 milioane de terminale mobile, ceea ce reprezinta o crestere de aproximativ 10% fata de anul trecut.

Potrivit datelor facute publice de catre operatorii de telefonie mobila, numarul abonatilor activi de pe piata din Romania a depasit deja 88% din populatia tarii. Se asteapta cresterea acestui numar si depasirea procentului de 90% pana la sfarsitul anului.

“2007 este inca unul dintre anii in care terminalele mobile sunt subventionate in mare masura de catre operatori in eforturile lor de a atrage cat mai multi clienti. Cu toate acestea, in magazinele Germanos vanzarea de terminale la liber, fara abonament, creste an de an cu peste 30%”, explica Blatsios.

Oficialul ia in considerare achizitia unor retele mai mici de magazine de pe piata romaneasca. “Luam in calcul si posibile achizitii, insa este dificil sa gasim o retea care sa fie complementara cu a noastra. Toate celelalte retele semnificative au un numar de magazine in apropierea magazinelor Germanos sau in aceleasi centre comerciale”, enunta Blatsios.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri