Platile electronice sunt efectuate de clientii acestor servicii prin intermediul unui calculator cu conectare la Internet (Internet Banking), al unui modem (Home Banking) sau cu ajutorul telefonului mobil (Mobile Banking). In primul trimestru al acestui an, valoarea platilor efectuate prin cele trei servicii electronice s-a dublat, in primul trimestru din 2005 ajungand la echivalentul a 12,6 miliarde euro, fata de 6,9 miliarde euro, cat erau la sfarsitul primului trimestru al anului trecut, a declarat, ieri, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MTCT), Zsolt Nagy, in cadrul unui seminar organizat de Piata Financiara. Si numarul numarul clientilor s-a dublat, a adaugat ministrul. In martie 2005 erau 56.000 de utilizatori, fata cei 24.200 de clienti inregistrati in aceeasi perioada din 2004.

In primul trimestru din 2005 au fost efectuate peste 2,2 milioane de tranzactii, cu 37,5% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand s-au facut 1,6 milioane de deal-uri. Potrivit datelor MCTI,la 31 martie 2005, erau avizate 33 de instrumente de plata cu acces la distanta emise de 24 de banci. Atat Internet Banking, cat si Home Banking ofera servicii ce permit consultarea conturilor curente, vizualizarea si listarea istoricului tranzactiilor efectuate, transferuri interbancare (intre banci) si intrabancare (intre diverse conturi deschise la aceeasi banca), schimburi si conversii valutare, virare de salarii sau plati de rate, spun bancherii.

Sergiu Oprescu: „In curand si creditele vor putea fi obtinute on-line in timp real“

Aproximativ doua treimi dintre directorii de companii considera ca fiind cel mai important criteriu in evaluarea ofertelor de Internet Banking calitatea si numarul serviciilor oferite, arata datele unui sondaj realizat de INSOMAR, in perioada 9-27 mai 2005. Sondajul, care cuprinde raspunsurile directorilor generali sau executivi din 191 de companii, arata ca alte criterii de alegere a bancii sunt sistemele de securitate oferite, costurile asociate si posibilitatea de a semna digital operatiunile. Interfetele neprietenoase, teama ca datele ar putea sa nu fie procesate in timp real si lipsa sigurantei tranzactiilor sunt principalele motive de ingrijorare. Bancherii si informaticienii dau asigurari in ce priveste siguranta tranzactiilor. Ei spun ca securitatea tranzactiilor respecta standarde internationale (mesaje criptate, centre speciale de recuperare a datelor in caz de dezastru etc.). In plus, sistemul electronic de plati, care a devenit functional anul acesta, permite procesarea on-line a platilor de mare valoare si actualizarea in timp real a conturilor de decontare, a declarat directorul Transfond, Emil Ghizari, care a anuntat reducerea tarifelor aferente decontarilor pana la sfarsitul anului. „Am redus cu 25% tarifele, iar pana la sfarsitul anului vom mai opera reduceri astfel incat sa ne aliniem la tarifele internationale“, a declarat Ghizari.

Procesarea ordinelor de plata si transferurile de bani sunt principalele servicii pe care le asteapta utilizatorii de Internet (acces prin intermediul unui PC) si Home Banking (acces prin modem si dial-up). Alte preferinte includ obtinerea de informatii financiar-bancare, dispozitiile de plata externe, plata taxelor si impozitelor, a facturilor la utilitati si a celor telefonice.

Potrivit sondajului, cele mai cunoscute banci furnizoare de Home Banking sunt: Banca Comerciala Romana (BCR), BRD Groupe Societe Generale, ABN Amro, Raiffeisen Bank, ING, HVB, Banca Transilvania, Alpha Bank. In ceea ce priveste platile si transferurile efectuate prin Internet Banking, aproape jumatate dintre respondenti considera ce bancile cele mai cunoscute care ofera astfel de servicii sunt: BCR (48% din respondenti), BRD (40%), ING Bank (24,8%), Unicredit (20%), HVB (17,6%), Raiffeisen (15,2%), Banc-Post (13,6%), Citibank (11,2%).