Compania japoneza Hitachi Ltd, ce activeaza atat in sectorul electronic cat si in cel nuclear, a anuntat cresterea cu 27% a profitului operational in al treilea trimestru a anului fiscal curent, datorita vanzarilor la hard diskuri, sisteme IT, lifturi si echipament de constructii, conform Reuters, citat de NewsIn.
Hitachi concureaza in sectorul producatorilor de televizoare cu ecran plat cu firme precum Sony, Samsung Electronics si Matsushita Electric Industrial. Compania si-a sporit estimarile privind profitul operational pana in martie, la 300 miliarde yeni (aproximativ 2,8 miliarde dolari), de la 290 miliarde yeni. Aceste cifre sunt peste estimarile a 14 analisti chestionati de Reuters, de 290 miliarde yeni.

Hitachi si-a redus cu 75% estimarile privind profitul net, la 10 miliarde yeni, din cauza costurilor pentru televizoarele cu ecran plat si costurilor la divizia de echipamente de constructii.

Compania Hitachi, fondata in 1910 ca o fabrica de reparare a echipamentului minier, a anuntat ca profitul operational a crescut la 77,9 miliarde yeni in perioada octombrie-decembrie, fata de 61,56 miliarde yeni acum un an.

Profitul net a fost de 12,5 miliarde yeni, fata de suma de 1,3 miliarde yeni obtinuta in aceeasi perioada a anului trecut, inregistrand o crestere de 9% a vanzarilor.

Divizia de hard diskuri a Hitachi a anuntat un profit de 95 milioane dolari in al treilea trimestru din 2007, de la o pierdere de 93 milioane dolari acum un an, compensata de reducerea hard disk-urilor la nivel global si de cerere robusta pentru PC-uri venita de pe pietele emergente.

In decembrie 2007, Hitachi a anuntat ca va vinde o participatie de 24,9% detinuta in divizia producatoare de ecrane LCD, Hitachi Displays, catre Canon si Matsushita.

Compania a declarat de asemenea ca va ceda o participatie detinuta in firma IPS Alpha Technology, o companie cu capital mixt ce produce ecrane LCD, catre Matsushita.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri