De acum inainte, tehnologia avansată marca Dr.Web devine disponibilă si utilizatorilor din România.
"Doctor Web ltd. are plăcerea de a lansa software-ul antivirus Dr.Web pe piata românească. Dorinta noastră este de a veni în întâmpinarea necesitătilor pietei românesti de antivirus si securitate IT cu o solutie sigură si eficientă, folosită la nivel mondial.

Calitatea produsului este certificată de multiplele premii VB100% obtinute din partea publicatiei British Virus Bulletin. Utilizatorii români sunt unii dintre cei mai exigenti. si, deoarece ne propunem sa fim lideri de piata, am gândit acest proiect pornind de la o idee pe cât de simpla, pe atât de generoasa: siguranta nu cunoaste compromisuri, iar românii merita un software antivirus care să le ofere protectie împotriva celor mai periculoase atacuri." afirmă Igor Daniloff, Director Doctor Web Ltd.

Software-ul rusesc este primul care a realizat scanare în memoria calculatorului si a implementat solutia Spider Guard care oferă “on acces scanning” pentru calculatoare. Dr. WEB oferă solutii atât pentu “home users”, cât si pentru “business users”. Pachetele destinate utilizatorilor de business oferă protectie pentru servere de e-mail, gateway-uri de Internet (scanează protocolul HTTP si FTP) si pentru servere de fisiere.

Firma Dr. WEB tinteste sistemul de operare Linux, ca si platformă pentru produsele destinate firmelor, oferind stabilitate si fiabilitate mărită, dar nu exlude nici utilizatorii care folosesc sistemul de operare Windows, oferind un instrument profesional în bătălia zilnică împotriva virusilor.

Avantajul softwareului Dr. WEB constă în asa numitul “small footprint”, adică mărimea mică a memoriei folosite si a bazei de date a virusilor care se pot updata zilnic prin conexiune lentă la Internet. Un alt avantaj constă în modul de scanare heuristic, specific softwarelor Dr. WEB.

Dr. WEB oferă un program special pentru ISP-uri (Internet Service Provider), adică un discount de 50% pentru software-ul destinat serverelor de e-mail. În acelasi timp, si companiile de OEM (Original Equipment Manufacturer) pot beneficia de oferte speciale.

XSystem Turnkey IT Solutions caută acum parteneri distribuitori ai antvirusului pe piata românească si oferă discounturi speciale în acest sens.