Presedintele CJ Cluj, Marius Nicoara, a declarat, marti, intr-un briefing de presa, ca a solicitat deja departamentelor din cadrul aparatului propriu al CJ implicate in negociere, cat si SC Tetarom SA, care administreaza parcul industrial Nokia Village, sa pregateasca si sa inainteze DNA copia tuturor documentelor solicitate, relateaza NewsIn.

"Nu cunoastem obiectul anchetei demarate de DNA, dar nu vreau sa cred ca, in spatele sesizarii DNA, este vorba de o actiune pur electorala, care ar putea afecta climatul de afaceri pozitiv dezvoltat in ultimii ani la Cluj", a declarat Nicoara. El a precizat ca nu stie cine este in spatele sesizarii depuse la DNA.

Potrivit lui Nicoara, DNA a cerut toate documentele privind demararea si continuarea negocierii cu compania finlandeza Nokia, dar si documentatia necesara concesionarii terenului pentru construirea fabricii de la Jucu (oferte, corespondenta, scrisoare de intentie, contracte). Solicitarea trimisa de DNA Consiliului Judetean este semnata de procurorul sef al DNA Cluj, Laura Oprean.

Citeste si:

Nokia a inaugurat, in luna februarie, in parcul industrial Tetarom III, din comuna clujeana Jucu, prima linie de asamblare pentru modele Nokia 1200. Parcul industrial Tetarom III se intinde, in acest moment, pe 154 de hectare, ocupate de concernul finlandez Nokia si, pe viitor, de furnizorii sai. In urma deschiderii fabricii de la Jucu, Nokia a inchis o fabrica la Bochum, in Germania, decizie care a starnit un val de proteste din partea fostilor angajati.

In urma cu o zi, Markus Meckel, parlamentar SDP in Bundestag, a acuzat, la Cluj, conducerea Nokia, ca a primit subventii de la bugetul Germaniei pentru fabrica de la Bochum, insa nu a respectat obligatiie care ii reveneau cand a decis inchiderea unitatii si a felicitat Romania pentru performanta de a reusi sa convinga concernul finlandez sa investeasca aici, dat fiind ca nu este o tara foarte dezvoltata.