Separat, o alta sursa avizata a declarat ca News Corp continua sa poarte discutii directe cu Yahoo, pentru a ajunge la un acord ce nu include Microsoft. Sursa a refuzat sa ofere detalii legate de posibila structura a acestui acord.
Sursa apropiata companiei Microsoft a spus ca grupul a preferat intotdeauna sa mentina oferta initiala, ce presupune achizitionarea Yahoo la un pret de 31 dolari/actiune in numerar si actiuni. Microsoft nu a exclus insa inaintarea unor oferte alaturi de alti parteneri.

In aceasta saptamana, cotidianul Wall Street Journal, detinut de News Corp, a anuntat ca persoane apropiate companiei Microsoft au declarat ca grupul planuieste sa preia Yahoo singur si nu impreuna cu News Corp, cu care a purtat discutii pentru o oferta mixta.

Wall Street Journal a mai precizat ca vineri a avut loc o intrunire a consiliului director al Yahoo, pentru a evalua optiunile, printre care se inscrie si continuarea negocierilor de fuziune cu AOL, parte a grupului Time Warner, in cadrul carora nu s-a luat inca nicio hotarare.

Citeste si:

Purtatorii de cuvant ai Microsoft, News Corp, Time Warner si Yahoo nu au putut fi contactati imediat pentru comentarii, precizeaza Reuters.

O sursa apropiata afacerii nu a vrut sa confirme caracterizarea, de catre Wall Street Journal, a strategiei Time Warner, insa a spus ca discutiile cu Yahoo continua.

Microsoft a amenintat sambata trecuta ca va lansa o oferta de preluare ostila a Yahoo si ca ar putea cobori oferta de 42,4 miliarde dolari in jurul datei de 26 aprilie, in cazul in care nu se va ajunge la un acord pana atunci.