"In acest moment, putem sa facem fata concurentei, iar migrarea utilizatorilor catre alta retea, care a fost considerata pana acum ca o amenintare a businessului pe piata de telecom, o vedem acum ca o oportunitate", a precizat directorul general al Romtelecom,Yorgos Ioannidis.

De asemenea, potrivit lui Dorin Odiatiu, Orange Romania, gradul de utilizare a portabilitatii difera de la o tara la alta. Succesul portabilitatii se regaseste in simplitatea acesteia si in procedeul de portare. "Ne-am dori sa fie si 5-6 operatori de telefonie fixa, asa cum avem in cea mobila, pentru a putea vorbi de o concurenta in adevaratul sens al cuvantului", a explicat Odiatiu.

La randul sau, directorul de dezvoltare RCS&RDS Romania, Valentin Popoviciu considera ca "este una din masurile benefice de incurajare a competitiei, pe piata romaneasca de telecom". Cu toate acestea, "abia in 2-3 ani, portabilitatea va avea efecte majore si vizibile".

Pe de alta parte, reprezentantul Vodafone Romania, Mihai Tarniceanu, a dorit sa atraga atentia asupra conditiei pietei romanesti de comunicatii, considerand-o volatila. "Acesta este un risc al portabilitatii", a mentionat Tarniceanu.

Citeste si:

"Avantajele portabilitatii sunt si pentru noi foarte multe, ne gandim ca aceasta va duce la preturi mai mici si este o oportunitate excelenta pentru cei ce au intrat de curand pe piata de telecomunicatii. Totusi, portabilitatea nu este gratis, iar avantajele ar trebui sa depaseasca costurile", a afirmat directorul executiv al Cosmote Romania, Stefanos Teocharopoulos.

Presedintele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii (ANC), Liviu Nistoran (foto), a anuntat ca baza de date centralizata necesara pentru implementarea portabilitatii numerelor este capabila sa asigure toate functiile necesare desfasurarii proceselor de portare. Potrivit presedintelui ANC, portabilitatea permite schimbarea furnizorului de telefonie cu pastrarea numarului de telefon, diminuandu-se reticenta utilizatoriilor la schimbarea furnizorului de servicii de telefonie si asigurandu-se o mai mare libertate de alegere.

Totodata, prin cresterea puterii de negociere a utilizatorilor se stimuleaza operatorii sa devina mai eficienti si sa ofere servicii mai bune la tarife mai avantajoase si sa investeasca in atragerea si pastrarea clientilor. Pe termen lung, acest lucru ar putea impulsiona operatorii sa reduca diferentele dintre tarifele in "retea" si "in afara retelei".