La finele lunii octombrie, soldul creditelor acordate de Credex in 2008 a crescut cu 37% fata de perioada similara, ianuarie – octombrie a anului 2007.

Rezultatele inregistrate de Credex sunt efectul diversificarii portofoliului de produse financiare oferite. Astfel, Credex a lansat in ultima perioada o serie de credite noi destinate achizitiei de produse electronice si electrocasnice („20 de rate fara costuri”, „Dobanda 0”, „Creditul Usor si Simplu”), cat si un primul credit de nevoi personale nenominalizate.

In ciuda turbulentelor de pe pietele internationale, Credex a reusit o imbunatatire a performantelor sale datorita deciziei de a pastra in portofoliu produse de creditare accesibile din punct de vedere al costului finantarii, al formalitatilor de acceptanta si al vitezei de procesare.

„In luna octombrie criza economica a depasit pragul de criza mediatica, concretizandu-se in influente ale mediului economic. In acest context, suntem in masura sa anuntam cresteri ale finantarilor acordate persoanelor fizice atat fata de perioada similara a anului trecut, cat si fata de perioada anterioara a anului 2008. Aceasta, deoarece Credex a ales sa nu transfere asupra clientilor sai cresterile de costuri pe care compania le suporta ca urmare a evolutiei dobanzilor pe piata monetara din ultimele doua luni,” spune Dragos Sirbu, Director General Credex Finantari IFN SA.

Citeste si:

Evolutia pozitiva a Credex Finantari IFN se datoreaza si suportului pe care compania il primeste in mod constant de la unul dintre actionarii sai, Raiffeisen Bank, care a contribuit la asigurarea unei activitati operationale uniforme in toata aceasta perioada.

In prezent, Credex opereaza un numar de 76 de puncte de lucru proprii in cadrul retelelor de magazine Altex si Media Galaxy, avand un numar de 250 de angajati. Pana la finele anului, compania are in plan deschiderea a patru noi puncte de creditare.

Pe parcursul anului 2008, Credex isi pastreaza calitatea portofoliului sau, inregistrand o pondere a clientilor cu intarzieri la plata din categoria +90 de zile sub 1%, in conditiile in care media acestui indicator pe piata de profil in Romania depaseste 4%.