Alegerea vacantei potrivite presupune mult efort. Internetul vine in ajutorul celor care vor sa cunoasca mai multe oferte, deoarece il scuteste pe client de efortul de a mai bate drumul de la o agentie la alta. Astfel, nu surprinde faptul ca site-urile agentiilor de turism sint din ce in ce mai cautate. Cei mai multi vor doar sa adune informatii despre destinatiile care ii tenteaza si despre preturi. Totusi, operatorii apreciaza ca va fi o crestere constanta a numarului celor care isi aleg vacanta online. „Aproximativ 50% dintre cereri le primesc pe Internet prin e-mail“, spune Doina Grigoras, agent de turism. Foarte putine se materializeaza insa.

Procent descurajator

Ideal pentru operatori ar fi ca cei care isi aleg vacanta online sa opteze si pentru achitarea acesteia in acest mod. Astfel, totul s-ar simplifica, iar clientul nu ar mai trebui decit sa treaca pe la agentie pentru a-si ridica voucher-ul. Teama de hackeri persista insa. Suspiciunea asupra sigurantei platilor online, usor de identificat in alte domenii, actioneaza si in acest caz. „In Romania nu exista un studiu publicat cu astfel de rezultate. Din informatiile pe care le am de la cele cinci agentii care folosesc versiunea de aplicatie LOGTurism, numarul celor care lanseaza rezervari este de 1% din numarul celor care viziteaza site-urile. Concluzia ar fi ca se folosesc celelalte elemente de comunicare, cum ar fi telefonul sau e-mail-ul“, spune Bogdan Morar, administratorul site-ului Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism. In strainatate, lucrurile stau mai bine. Conform lui Bogdan Morar, cifrele internationale arata ca 47% dintre cei care cauta online oferte turistice nu cumpara prin intermediul siteurilor, iar 73% dintre consumatori prefera pentru rezervari telefonul, chat-ul online sau e-mail-ul.