Desi considera ca anul 2010 va fi mai bun pentru piata de IT fata de 2009, Valentin Tomsa, directorul general al SAP Romania, filiala locala a celui mai mare producator de software de business la nivel mondial, afirma ca in cazul in care, in urmatoarele sase luni, nu se vor vedea semne pozitive in economie ar putea aparea foarte multe disponibilizari si falimente in IT, cele mai afectate fiind firmele mici.
Directorul SAP Romania, companie care anul trecut a avut afaceri de 14,1 milioane de euro, crede ca anul acesta piata totala de IT a scazut atat de mult incat este evident ca in 2010 va fi o crestere.

"Nivelul a fost atat de jos in 2009 incat orice proiect care apare da un balon de oxigen pentru 2010, dar anul viitor va fi o piata oportunistica, cu proiecte ici si colo, nu va fi o dezvoltare sistematica. In anii anteriori firmele anuntau constant, predictibil investitii in zona de IT, iar firmele de IT raspundeau sistematic. In 2009 numai o parte dintre companii au avut un buget si acela a fost mic. Asa se va intampla si in 2010 cand vor fi bugete doar pentru anumite componente, nu va fi o crestere solida, organica care sa vina din necesitate, strategie", explica Valentin Tomsa (foto).

El adauga si ca piata de IT isi va reveni abia din 2011, estimarea managerului bazandu-se pe speranta ca din vara anului viitor nu va mai continua scadea si va fi o evolutie economica sub forma literei L.

"Mugurii cresterii vor fi undeva in trimestrul al treilea, al patrulea din 2010 si de aceea zic ca 2011 este anul in care vom reveni pe o logica de evolutie normala, sistematica. Cred ca va fi o crestere de pana in 10%, sigur ca pot fi si surprize, dar acestea pot aparea de la anumite proiecte care se lanseaza, se dezvolta si acelea pot misca piata pentru ca este atat de mica incat un proiect de cateva milioane de euro poate insemna foarte mult", mai spune Tomsa.

Chiar daca a doua jumatate a anului viitor ar putea aduce primele semne pozitive la nivelul intregii economii si inclusiv in cea de IT, in cazul in care nu se va intampla acest lucru, iar institutiile publice si companiile private nu vor investi in IT, ar putea aparea si primele falimente si concedieri importante in IT, in special in firmele mici care au putut sa supravietuiasca in 2009, dar nu vor mai avea resursele sa reziste inca un an, dupa cum declara directorul companiei de software de business.

"Anul acesta a fost o piata amortita, paralizata de frica investitionala si de ceea ce se va intampla, o piata in care disperarea si necorelarea cu realitatile au fost cele mai mari impedimente. Dar si o piata de speranta pentru ca toata lumea mizat ca o sa apara proiecte care sa fie finalizate".

Managerul SAP adauga ca nu a auzit de someri in IT, lucru care se datoreaza faptului ca industria informatica este foarte mare si diversa, dar si slabei informatizari a tarii care ofera inca destul de mult de lucru specialistilor.

"Au fost si sunt proiecte suficiente incat oamenii sa fie pastrati datorita necesarului de lucru care este imens in Romania. Nu e ca in constructii, unde nu au mai fost lucrari. Noi suntem la piciorul broastei in IT in toate domeniile, poate pe zona de comunicatii suntem mai avansati, dar pe zona de software si servicii pontentialul este enorm", afirma Tomsa.

Potrivit datelor companiei de cercetare IDC, anul acesta piata de IT va fi de circa 5,473 miliarde de lei (1,287 mld. euro, conform cursului de 4,2496 leu/euro din 14 decembrie), cheltuielile pentru hardware insemnand in jur de 3.354 miliarde de lei (789,2 mil. euro), cele de software 826 milioane lei (194 mil euro), iar partea de servicii 1,293 mld. lei (304,2 mil euro). Astfel, spre deosebire de alta tari, unde partea de soft si servicii inseamna in jur de 70% din investitiile in IT, in Romania lucrurile sunt invers, cele mai mari sume fiind cheltuite pentru hardware.

Dupa cum declara Valentin Tomsa, cresterea bugetelor pentru software si servicii nu este pe masura necesitatii din cauza lipsei unei experiente de business.

"In productie, de exemplu, se investesc milioane de euro, ceea ce este foarte bine, dar pe langa linia de productie trebuie sa fie si un sistem de gestiune a acesteia, dar managerii nu sunt dispusi sa investeasca. Dau milioane pe o investitie de genul acesta si 20.000 de euro pentru un soft facut de nu stiu cine. Ceea ce dovedeste o lipsa de maturitate manageriala si de business. Din acest punct de vedere, criza este buna pentru ca managerii incep sa-si puna intrebari: ce pot sa faca sa-si dezvolte businessul. Numai lovindu-te de greutati poti sa constientizezi si sa intri pe zona aceasta. Pana nu da cu capul omul nu invata si cei mai destepti vor reactiona, analiza, corecta, iar ceilalti vor da din nou cu capul, vor mai incerca. Iar dupa aceea nu va mai fi cazul pentru ca vor da faliment sau se va intampla ceva", spune managerul SAP.

Anul acesta, piata de ERP (planificarea resurselor intreprinderii) va ajunge la o valoare de 97,9 milioane de euro, mai putin cu 20% fata de 2008, cifrele aducand piata la nivelul din 2006, potrivit studiului ERP Romania 2009 realizat de compania de consultanta Pierre Audoin Consultants (PAC). Anul trecut, SAP Romania, liderul pietei de solutii ERP cu o cota de piata de aproximativ 24% a fost urmat de Oracle (15%) si Totalsoft (10%), compania condusa de Liviu Dan Dragan inregistrand o crestere de 60% anul trecut si depasind astfel Siveco, aflat pe locul al patrulea

Pentru ca foarte multe companii si-au micsorat bugetele pentru aplicatiile de business in acest an si cifra de afaceri a SAP va fi redusa fata de cele 14,1 milioane de euro inregistrate de firma anul trecut, dar profitul va ramane asemanator celui din 2008 intrucat managementul producatorului de software s-a concentrat pe mentinerea profitului si angajarea de oameni.

"Am incercat sa ne conservam profitul pentru ca acesta este foarte important intr-o economie in scadere si sa ne conservam personalul si chiar sa-l marim. Iar acum, aceste obiective sunt realizate. Trebuie sa ne pregatim in continuare pentru cresterea economica. Este foarte simplu sa dai oameni afara, dar in Europa este un pic diferit de firmele americane. Acelea dau afara 50% dintre oameni si apoi iau altii, dar in momente de restriste nu poti sa dai afara 20.000 de oameni si dupa aceea, cand cresti sa angajezi alti 20.000 de oameni", afirma Tomsa.

El precizeaza ca a decis sa inceapa angajarile in primavara, din iulie-august venind persoane noi in compania care a inceput anul cu 70 de oameni si ar putea termina cu 90.

Aceeasi strategie va fi pastrata si in 2010, in prezent profitul fiind prioritatea companiei.

Cu toate ca si in 2009 unii oameni si-au pierdut locurile de munca, managerul SAP spune ca nu a fost mai usor sa faca recrutari, pentru ca oamenii buni au fost pastrati, usurinta in a face recrutari fiind valabila doar pentru companiile care deschid in Romania centre de suport.

Desi afirma ca cifra de afaceri va scadea anul acesta, managerul SAP nu poate da o estimare pentru ca foarte multe se incheie in trimestrul patru, cel traditional pentru semnarea contractelor si care in anii anteriori insemna in jur de 25-40% din veniturile dintr-un an.

"Cu alegerile acestea trimestrul patru este putin atipic, dar au aparut anumite proiecte, companiile care le-au luat au avut de castigat. Dar sigur se vor mai semna proiecte pana la finalul anului", afirma Tomsa.

In prezent SAP are 300 de clienti, dintre care 60-70% din companii mici si mijlocii, restul fiind proiecte pentru sectorul public.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri