Sumele necesare dezvoltarii de companii si de achizitii se vor face prin Greenlight Invest, un fond de investitii detinut de Sturza si care are un capital de 30 de milioane de euro, acesta putand creste pana la 100 de milioane de euro cu ajutorul fondatorilor Greenlight Invest, adica al fostilor actionari ai grupului Rompetrol, Dinu Patriciu si Phil Stephenson.

Cu toate ca isi dorea ca pana la finalul anului sa investeasca cele 30 de milioane de euro disponibile in prezent, Sturza afirma ca s-ar putea sa cheltuiasca doar 15-20 de milioane de euro, dintre care in jur de 5-7 milioane in Romania.

Antreprenorii nu sunt gata mental sa cedeze o parte din afaceri

“Exista companii fara perpective de dezvoltare, dar in rest celelalte sunt tinute fie de banci, fie de antreprenori, desi sunt in insolventa si in incapacitate de plata. Oamenii nu sunt gata mental sa cedeze o parte din afaceri si sa invite un partener pentru dezvoltare. Bineinteles, ca daca erau mai deschisi pentru vanzare acum situatia economica era mai buna. America se misca cel mai bine, desi a fost cea mai grav afectata de criza pentru ca ei au alta cultura corporatista. Cand intra in insolventa sau incapacitate de plata acolo se rade tot, se vand obiecte care aparent valoreaza miliarde pentru un dolar numai ca sa vina cineva care sa dezvolte mai departe. Romania are nevoie de curatare totala la toate nivelurile”, a afirmat, pentru Wall-Street, Ion Sturza, premier al Republicii Moldova in 1999 si fostul director general adjunct al Rompetrol.

Omul de afaceri spune ca si in cazul companiilor proprii a preferat sa vanda pachetul majoritar atunci cand a gasit un partener cu potential, alegerea dovedindu-se a fi corecta pentru ca in final a castigat de cateva zeci de ori mai mult decat daca ramanea singur in afacere.

“Mi s-a intamplat des sa gasesc proiecte cu potential, dar in care vanzatorul a dorit sa mergem in conditiile lui si am renuntat. Eu niciodata nu am stopat dezvoltarea companiei din dorinta de a ramane singur. Este foarte gresit. Dar noi suntem balcanici si la noi relatiile intre parteneri sunt dezastru. Cand pierdem suntem frati, cand incepem sa castigam, atunci apar geloziile.Trebuie sa schimbam cultura si sa invatam sa fim cooperanti cu alti parteneri. Uitati-va la cate scanduri sunt acum intre asociati care la un moment dat se intelegeau”, explica Sturza.

Suma care urmeaza sa fie investita in acest in Romania si pe pietele din Europa de Vest este necesara pentru achizitia a sase companii pentru care deja fondul este in discutii si pentru dezvoltarea de la zero a librariei online Elefant.ro.

Libraria a fost lansata saptamana trecuta, investitia fiind de 1,2 milioane de euro din care aproximativ 30% este bugetul de marketing. Omul de afaceri se astepta ca libraria sa incheie anul cu profit, in 2011 sa aiba afaceri de 2 milioane de euro, iar in patru, cinci ani sa fie amortizata investitia.

Despre a face business cu Dinu Patriciu

Cu toate ca Elefant.ro este un jucator pe piata cartilor, Sturza afirma ca acesta nu va fi un business in care sa concureze cu Dinu Patriciu, patronul Adevarul Holding, compania cu cele mai mare vanzari de carte pe piata locala.

“Lui Dinu nu-i face nimeni concurenta. Ca volum este ca totul alt business. El face carti pentru rafturi, noi facem pentru citit. In ultimii doi ani, datorita cartii cu ziar a crescut exponential productia de rafturi pentru acasa si asa cei din industria mobilei ii sunt recunoscatori lui Dinu Patriciu. Stiu ca este un studiu potrivit caruia maximum 10% dintre cartile cu ziar sunt rasfoite. Dar nu este un lucru rau. Au venit generatii peste generatii. Eu citesc carti pe care nu le-au deschis generatiile anterioare, dar le-am deschis eu", afirma partenerul de business al lui Patriciu.

De altfel, fondatorul Rompetrol i-a propus lui Sturza sa se ocupe de extinderea Adevarul Holding pe pietele est europene si de a avea o participatie minoritara in acest grup. Grupul prin care brandurile Adevarul Holding se va extinde in Europa de Est se numeste East European Media.

“Daca as ajunge la concluzia ca Adevarul este o afacere, de ce nu as investi? Daca e sa facem bani, facem si cu Adevarul Holding. Acum nu sunt actionar, dar ma voi implica in restructurarea componentelor externe, ma voi ocupa de dezvoltarea strategiilor de expansiune si am primit o oferta clara de investitii din partea lui Dinu. Este un pachet minoritar, dar eu mereu m-am simtit confortabil avand un pachet minoritar intr-un business cu Patriciu", afirma omul de afaceri.

Un alt proiect in care cei doi sunt parteneri este lantul de magazine de cartier Mic.ro, condus de Dan Ionescu, fost director operational al Rompetrol, si care la inceputul lunii avea 30 de unitati.

Domenii interesante pentru achizitii

Daca libraria online Elefant.ro este singura investitie de la zero a fondului Greelight Invest, celelalte sase proiecte pentru care Sturza este in discutii sunt achizitii de companii. Dintre cele sase, trei sunt in Romania si trei pe pietele vest europene, Greenlight Invest urmand sa investeasca intre 2-3 milioane de euro in cumpararea acestora.

“Ma intereseaza proiecte industriale medii in Romania. Ne uitam la industria de masini, cea de prelucrarea a lemnului, dar nu ma refer la productia de mobila, la domenii care fac atat produse finite, dar si subansamble pentru industriile mari. Aici vad eu viitorul Romaniei, nu in monstri precum Petrom sau Rompetrol. Viitorul este in companii mici si medii, care absorb forta de munca si care in unele tari ajung la 80-90% din PIB”, explica investitorul.

Un alt proiect romanesc de care este interesat fondul de investitii este un producator de soft pentru companii mici si mijlocii.

“Cel care il dezvolta nu mai are resurse financiare si bancile nu cred in ceea ce este ascuns intr-un hard al unui calculator. Ei vor pietroaie. Si acesta ar fi al doilea proiect de business si ar fi si de suflet. Incepe sa devina cunoscut, dar are nevoie de definitivare si de o piata”, mai spune Sturza.

In ceea ce priveste pietele externe, Greenlight Invest este in faza finala de negocieri cu companii care pot transfera “know-how si tehnologie catre Romania si Moldolva”, aceste firme fiind din Austria (producator de echipamente pentru separararea deseurilor), Franta si Germania.

Cu toate acestea, exista si cateva domenii in care Sturza nu ar investi.

“In tutun, alcool si petrol”, spune razand fostul manager Rompetrol, adaugand ca este prea mic pentru a investi in petrol. Insa ulterior declara ca fondul de investitii este interesat de zona energetica, acesta avand si un departament care cauta parteneri pentru domeniul explorarii si productiei de petrol si gaze.

Planurile pentru urmatorii patru, cinci ani pentru majoritatea proiectelor in care investeste Greenlight Invest este ca in cazul unui exit activele sa fie duble sau triple fata de nivelul actual, insa nu este exclusa nici o consolidare a activelor intr-un holding care ar permite mentinerea lor.

Sfaturi pentru antreprenori


Desi in prezent majoritatea antreprenorilor locali se plang de lipsa de finantare pentru dezvoltare, sfatul pe care Sturza il ofera acestora este chiar continuarea investitiilor.

“Sa nu faca economii pentru ca uneori este periculos. Nu trebuie sa reduca bugetele de marketing, cheltuielile de dezvoltare a personalului. Este paradoxal, dar daca nu faci investitii atunci poti sa iti inchizi pravalia. Trebuie sa aduca bani de acasa, din noptiera pentru ca i-au bagat acolo, sa-i scoata din offshore-uri. In Romania sunt o multime de private bankers si inseamna ca sunt foarte multe persoane care beneficiaza de acestia. Deci aici exista multi bani, dar antreprenorii trebuie sa-i aduca din nou in tara. Sa-i scoata de la sotie, sa vanda bijuteriile”, ii sfatuieste Sturza pe fondatorii de companii locale.

Insa cei care au probleme grave si nu mai au resurse financiare ar trebui sa-si gaseasca parteneri de afaceri.

Cu toate ca in 1999 a fost pentru aproximativ jumatate de an premierul Moldovei, fostul manager spune ca nu-l mai intereseaza o functie publica, in prezent avand toate privilegiile si bunurile de care poate beneficia ca persoana privata.

Singurul caz in care ar mai accepta o astfel de functie ar fi daca s-ar forma o echipa care “si-a inchis buzunarele si orgoliile si ar vrea sa faca ceva real pentru tara”.

In ceea ce priveste felul in care a actionat Guvernul roman pentru a stabiliza economia, Sturza crede ca s-a procedat foarte matematic.

“Trebuie sa fii foarte capabil pentru ca intr-un an si ceva sa duci o tara care avea o pozitie macroeconomica extrem de buna in comparatie cu toate tarile europene la o deteriorare in asa masura incat sa ajungi codasul lumii. Chiar cred ca este un studiu de caz. Un al doilea lucru ar fi ca se procedeaza prea aritmetic. Daca nu am putut sa punem bariera la cresterea cheltuielilor publice atunci am luat foarfeca si am taiat brutal pentru ca este mai usor decat sa tai pe fiecare segment. Dar cred ca nu a fost alta solutie pentru a stavili cheltuielile care au crescut si anul trecut, in criza. Mai ramane sa ridice impozitele si sa mergem cu devalorizarea leului si pe inflatie si atunci pui din nou impozit pe saraci. Eu le-am facut pe toate la un moment dat, mai putin salariile si pensiile”, spune Sturza.