Aventuri in net-ul salbatic

Dupa manuale si lege, n-ar trebui sa existe. Tehnic sint o imposibilitate, practic impinzesc marile orase. Sint o realitate strict mioritica. Retelele de cartier se bat in biti si nu numai cu marii furnizori de Internet.

O mina de pusti care au dat de gustul Counter-Strike-ului si-au legat computerele intre ele cu fire si astfel a luat nastere prima retea. Ar fi definitia primara a unui fenomen petrecut acum 10 ani. Moda s-a lansat in caminele studentesti si s-a extins, suflind in ceafa ritmului de crestere a numarului de PC-uri. O vreme, improprietarirea romanilor cu PC-uri a mers greu, iar iesirea la Internet din propria casa parea o utopie. Boom-ul se intimpla chiar cind cititi aceste rinduri si aduce bani frumosi in buzunarele comerciantilor si intr-ale furnizorilor de Internet. Statisticile autoritatilor arata ca peste 22% dintre gospodariile romanilor sint dotate cu computere, dar numai 12% dintre ele au vreo legatura cu Internetul. Totusi, afacerile in domeniu cresc o data cu tara.

Realitate romaneasca versus legi europene

In alte tari, chiar si printre vecini, operatorul national de telefonie fixa a permis crearea asa-zisei bucle locale de Internet, astfel incit fiecare casa care poseda un telefon fix sa poata fi conectata in timp, prin cablu, si la Internet. La noi, Romtelecom s-a multumit sa taxeze accesul prin dial-up, iar Internetul prin cablu s-a dezvoltat, cum se vede, ca in Vestul Salbatic.

Nimeni nu stie cu precizie cite retele de cartier exista. Un site care se doreste „al lor“ - www.retele.net - avanseaza cifra de 216 la nivel national. Asociatia lor spune ca numai un provider ca Evolva are peste 400 de retele carora le furnizeaza Internet. Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a primit notificari de la peste 700 de ISP-isti (Internet Service Provider), dar recunoaste ca multi dintre ei nu au nimic de-a face cu retelele de cartier. In afara oricaror statistici, sute de retele impinzesc cartierele Capitalei. Cunoscatorii le incadreaza in trei categorii: cele foarte legale (care au obtinut toate autorizatiile posibile si functioneaza cu frica autoritatilor si a legislatiei in domeniu), cele semilegale (sint doar notificate la ANRC, dar n-au si autorizatii de la primarie) si cele negre, care nu platesc impozite si nu l-au intrebat decit pe utilizatorul final daca e de acord sa-i traga cablul prin fereastra.

Aparitia retelelor de cartier a luat-o inaintea legislatiei si, in fapt, toti recunosc ca e greu sa-i cuprinzi intr-o regula, de vreme ce fenomenul este caracteristic doar romanilor, iar legislatia noastra tinde catre Europa. Vlad Cercel, director juridic la ANRC, zice ca nu e treaba autoritatii sa haituiasca retelistii, atit timp cit pentru evaziune ficala sau incalcarea drepturilor de autor exista institutii specializate. Radu Tudorache, responsabil cu reglementarea economica a pietei in aceeasi autoritate, crede ca lucrurile se vor aseza de la sine: „Vor veni singuri sa se autorizeze, pentru ca piata ii va sili. Daca apare un conflict intre doi retelisti, dintre care unul este ilegal, el va fi turnat sau va veni sa se autorizeze pentru ca numai asa va putea beneficia de medierea ANRC si de drepturile conferite de autorizare“.

Haiducie cu bitii marilor provideri

Cei mai multi lucreaza la negru. „Cine-si face o retea cunoaste pe cineva la un provider. Cumpara echipamente ca si cind ar fi abonat final, dar cu complicitatea cunostintei din firma respectiva seteaza modem-urile astfel incit sa primeasca Internet cu banda mai larga si sa o imparta la alti abonati. Asa se cistiga citeva mii de euro, dar exista intotdeauna pericolul sa nu mai mearga cind cunostinta e depistata. Cel mai cunoscut loc din care se fura Internet este RoEdu – Romanian Education Network (o retea care leaga toate unitatile de invatamint, subventionata generos de Banca Mondiala), dar practic se fura cam de la orice provider, chiar si privat“, recunoaste Dimache. Asa se justifica oarecum si reactia marilor ISP-isti in fata retelelor de cartier. Lupta este recunoscuta si nu prea de RDS, de exemplu, cel mai mare furnizor din Romania (asigura 52,4% din piata de Internet prin cablu). „Consideram ca orice retea de acest gen este o concurenta ca oricare alta pe o piata deschisa; o retea de cartier reprezinta un furnizor cu latime de banda mare intre membrii ei, dar doar atit. RDS se concentreaza sa ofere o calitate superioara a serviciilor“, minimalizeaza concurenta directorul de vinzari Ovidiu Ghiman.

Saracia si pirateria fac retea buna

Reticenta RDS tine si de anumite practici de monopol pe care le aplica, dar pe care, fireste, nu le recunoaste. Retelistii acuza unanim, fie ca sint legali sau ba. Cea mai mare retea de cartier, care ameninta sa treaca granita Cringasilor, este C-zone, a lui InfoGate. Directorul executiv, Niculae Plesa, expune cu generozitate planurile de extindere a firmei, dar imediat isi da seama ca nu e bine: „Ne faceti mai mult rau daca scrieti cit am investit si citi abonati vrem sa avem. Ne prinde RDS si ne taie peering-urile de peste tot. Si asa ne vineaza bitii in toate retelele si acum sintem nevoiti sa iesim prin Frankfurt ca sa ajungem pe site-uri gazduite de RDS“. InfoGate are vechime in telefonie, dar pe piata Internetului de cartier a intrat abia in septembrie 2004. In timp record a scos de pe piata citeva retele mici, ocupind Cringasii cu 2.200 de abonati. Vrea sa se extinda in Dr. Taberei si Militari, dar prefera sa ramina in umbra cu numarul abonatilor pina cind va ajunge o concurenta reala pentru RDS. „RDS si Astral, marii operatori de pe piata, nu au mai mult de 10.000 de abonati fiecare, dar pun piedici altora. Ceea ce oferim noi este mult diferit calitativ si fata de retelele unor smecherasi de cartier, si fata de oferta tehnica a RDS. Cheia succesului intr-o retea este viteza dintre utilizatori. Noi am pornit acest proiect conceput special pentru realitatea romaneasca, spre deosebire de RDS, care aplica un proiect importat si care momentan nu raspunde nevoilor autohtone. Retelele de cartier sint in fapt un rezultat al saraciei romanului, care nu cumpara filme originale pe DVD sau jocuri, ci vrea sa le fure utilizind Internetul. Desigur, aceasta este o chestiune transata de mult in Occident, dar in Romania va mai dura. Catalizatorul intregului fenomen este programul DC++, care permite schimbul de filme, jocuri si alte produse piratate“, defineste Plesa cu sinceritate realitatea din care s-a nascut si afacerea lui.

Bataie si camatari

Ca orice piata in formare, si Internetul de cartier traverseaza etapele capitalismului salbatic. Se practica taierea cablurilor, taierea peering-ului (interconectarea intre doua retele, ce permite abonatilor sa interactioneze direct, fara sa mai iasa pe Internet), mici sicane aplicate de marii furnizori retelistilor, cit sa-i tina intr-o forma restrinsa de dezvoltare, dar se ajunge si la ruperi de oase. Un astfel de caz s-a petrecut in urma cu o luna, cind Mihaita Camataru, baiatul lui Vasile Balint, alias Sile Camataru, i-a snopit in bataie pe Mihai Bulhac si pe Eugen Dumitrescu (proprietarii retelei Blue Data Systems, din Rahova), amenintindu-i cu sechestrarea daca nu se retrag din zona revendicata de Dragood, o retea concurenta. Bulhac s-a plins la politie.

Cristian Dimache (Interlan), crede ca lucrurile mai au mult pina la asezare: „Cind ne vom muta toti in suburbii si ne va creste nivelul de trai probabil ca retelele vor disparea“.

Autorizare pentru porumbei calatori

Ce inseamna legalitatea pentru retelisti se vede din parerile afisate pe un forum al lor: „Faza cu legalitatea este inventata de stat si de providerii mari, care astfel isi pierd clientii mici... mai muritori de foame“; „Foarte putine retele sint autorizate. Eu lucrez in domeniu de patru ani si abia de un an am reusit sa-mi iau toate autorizatiile si acum pot spune mindru ca sint un mic ISP!“; „Pun pariu ca daca incerci sa urmezi procedurile de autorizare o sa te afunzi in negura birocratiei pina la git si o sa-ti blestemi ziua cind ai incercat sa fii si tu legal. Si apoi ce treaba au ei ca noi vrem net mai ieftin? Cind cineva trimitea porumbei calatori de ce nu ii cerea nimeni autorizatie?“.

Afacere legala, profit mic

Pentru intrarea in legalitate, retelistii trebuie sa notifice ANRC, de unde vor primi o autorizatie cam in sapte zile de la depunerea actelor. Tot aici urmeaza sa plateasca pina la 0,5% (in fapt cam 0,2) din cifra de afaceri declarata ca taxa de monitorizare. Urmeaza autorizatiile de la primarie, pentru intinderea cablurilor, de la mediu si de la asociatiile de locatari si, fireste, toate impozitele aferente oricarei afaceri. Cristian Dimache, presedintele Asociatiei retelistilor - Interlan, numara pe degete sutele de euro ce-i ies lunar din reteaua la care e administrator: „La 400 de abonati, Internetul costa cam 3.000 de euro lunar, plus cheltuielile de personal, o casiera, suportul tehnic, TVA, impozitul pe profit, tariful de monitorizare la ANRC. Daca le aduni pe toate si le scazi din cei 8-10 euro pe care-i plateste clientul lunar iti ramin 400 de euro profit maxim“.