Imparatul Japoniei se declara „profund ingrijorat” de situatia grava de la centrala nucleara afectata de recentele cutremure, acesta cerand populatiei sa ramana unita pentru a putea trece peste cea mai mare criza pe care tara sa o are de infruntat de la cel de-al Doilea Razboi Mondial, scrie The Guardian.
Intr-unul dintre putinele sale discursuri publice, imparatul Akihito a declarat ca evenimentele de la centrala din Fukushima Daiichi sunt „imprevizibile”. Afirmatia vine la cateva ore dupa ce nivelul radiatiilor a urcat brusc, ducand la evacuarea celor 70 de angajati care incercau sa asigure integritatea centralei.

„Sunt profund afectat de situatia grava din aceste zone. Proportiile dezastrului sunt fara precedent”, a declarat oficialul in varsta de 77 de ani.

„Sper din tot sufletul ca oamenii isi vor trata semenii cu compasiune si ca vom trece peste aceste vremuri dificile”, a continuat el.

Japonia se afla intr-o stare puternica de incertitudine, cauzata de pericolul nuclear. Akihito este extrem de respectat in statul nipon, chiar si la 65 de ani dupa ce tatal sau, Hirohito, a fost fortat sa renunte la tron dupa infrangerea din Al Doilea Razboi Mondial.

Actualul imparat nu se implica in directia politica a tarii. In discursul sau, Akihito a evitat sa faca orice comentarii ce ar putea sa fie interpretate ca fiind critici la adresa industriei nucleare japoneze sau la adresa masurilor luate de guvern ca raspuns la actuala situatie. Este putin probabil ca imparatul Akihito si imparateasa Michiko sa viziteze zona afectata, atata timp cat inca exista riscul unui accident nuclear major.

Imparatul a mai multumit muncitorilor si celor peste 100 de tari care au oferit ajutoare si asistenta.

„Nu stim numarul victimelor, dar ma rog ca fiecare persoana sa poata fi salvata.
Cu ajutorul celor implicati, sper ca lucrurile sa nu se inrautateasca”, a concluzionat Akihito.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri