Posibil mariaj in industria chimica mondiala

Posibil mariaj in industria chimica mondiala

Grupul belgian Solvay a lansat o oferta publica de 3,4 miliarde de euro pentru a prelua in totalitate compania franceza Rhodia, entitatea nou formata urmand sa reprezinte unul dintre cei mai mari producatori din industria chimica la nivel mondial, potrivit Mediafax.

Noul grup va avea o cifra de afaceri de 12 miliarde de euro si isi va concentra operatiunile pe pietele cu dezvoltare rapida, care vor asigura 40% din venituri.

"Complementaritatea activitatilor industriale ale Rhodia si Solvay va asigura noului grup o prezenta echilibrata pe diferite segmente de piata, precum cele ale chimicalelor speciale pentru produse de larg consum, constructiilor, automobilelor, energiei, apei mediului, electronicelor", se arata intr-un comunicat al Rhodia.

Solvay se asteapta la sinergii anuale de 250 de milioane de euro, timp de trei ani, dupa preluarea companiei franceze si nu anticipeaza restructurari majore.

Personalizate pentru tine