ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume, se asteapta la o evolutie pozitiva a profitului in perioada aprilie-iunie, ca urmare a cererii solide din China si Statele Unite, transmite Reuters.

Grupul estimeaza o majorare de 6,5-7% a consumului de otel in acest an, incluzand cresteri de 10% in America de Nord si aproape 6% in Europa.

Rezultatele ArcelorMittal sunt mai mult o confirmare decat o revelatie a imbunatatirii situatiei din industria otelului, considera analistii.

"Rezultatele si perspectiva confirma accelerarea trendului de crestrere a profitabilitatii", a afirmat Maarten Bakker, analist la ABN AMRO.

Profitul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) va urca in trimestrul al doilea la 3-3,5 miliarde de dolari, maximul incepand cu trimestrul al treilea din 2008, inainte de intrarea sectorului mondial al otelului in criza.

Avansul livrarilor si majorarea preturilor au asigurat un inceput solid pentru acest an, a afirmat directorul general al grupului, Lakshmi Mittal.

Citeste si:

"Ne asteptam ca in trimestrul al doilea trendul de imbunatatire sa continue, concomitent cu revenirea cererii. Ramanem increzatori ca anul acesta va fi mai bun decat 2010", a spus Mittal.

Furnalele grupului vor opera la 80% din capacitate in trimestrul al doilea, fata de 75% in primele trei luni ale anului, a anuntat ArcelorMittal. Preturile medii vor fi, de asemenea, mai ridicate.

Profitul EBITDA a fost de 2,6 miliarde de dolari in primele trei luni ale anului, comparativ cu estimarile analistilor consultati de Reuters de 2,4 miliarde de dolari.

Vanzarile grupului au crescut cu 27,3%, la 22,2 miliarde de dolari.

Grupul detine in Romania doua combinate siderurgice, la Galati si Hunedoara, doua fabrici de tevi si conducte, la Iasi si Roman, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction.