"Europa va fi in centrul atentiei in urmatorii cativa ani. Ceea ce se intampla in nordul Africii, in Orientul Mijlociu si masurile economice care vor fi necesare, vor atrage probabil atentia FMI si o posibila finantare", a declarat Lagarde la postul de radio BBC, potrivit Mediafax.

Intr-un raport al FMI pregatit pentru summitul G8 din aceasta saptamana se arata ca tarile importatoare de petrol din Orientul Mijlociu si nordul Africii vor avea nevoie de finantare externa de peste 160 de miliarde de dolari, pana in 2013.

Lagarde a mai declarat pentru Financial Times ca daca va obtine conducerea FMI va remedia situatia, daca va constata ca natiunile aflate in dezvoltare sunt subreprezentate.

Citeste si:

"Nu cred ca trebuie sa fie un candidat al Europei sau al economiilor emergente. Ar trebui sa fie un candidat bun. Opinia mea este ca ar trebui sa fie un proces deschis, transparent, bazat pe merite", a spus Lagarde.

Natiunile in dezvoltare au cerut ca dominatia europeana la conducerea FMI sa ia sfarsit, dar nu au reusit sa sustina un singur candidat.
Unul dintre contracandidatii lui Lagarde este guvernatorul bancii centrale mexicane, Augustin Carstens.

Wall Street Journal a relatat vineri ca un alt candidat ar putea fi guvernatorul Bancii Israelului, Stanley Fisher, dar acesta nu a confirmat informatia.