Pretul obligatiunilor Spaniei si Italiei a scazut, marti, iar randamentul a crescut, in timp ce pentru titlurile germane, considerate de referinta, evolutia a fost inversa, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Preturile obligatiunilor pe zece ani emise de Germania au fost sustinute de temerile ca reducerile de cheltuieli incluse in Statele Unite intr-un plan destinat cresterii plafonului de indatorare vor afecta economia mondiala.

"Exista toate elementele unei crize care se autosustine. Cresterea randamentelor pare destul de nestapanita, iar politicienii nu par sa aiba vreo solutie", a declarat Harvinder Sian, analist pentru piata obligatiunilor la RBS Londra.

Randamentul obligatiunilor pe zece ani ale Italiei a urcat cu 0,21 puncte procentuale, la 6,21% pana la 10:26 GMT (13:26 ora Romaniei), maximul din noiembrie 1997. Pretul de tranzactionare al obligatiunilor cu maturitate in septembrie 2021 a coborat cu 1,4%, marind astfel randamentul. Spread-ul fata de Germania a urcat la 3,81 puncte, maximul dinainte de introducerea euro in 1999.

"Brusc, Italia s-a alaturat altor state de la periferia zonei euro. In general, investitorii au o expunere mai mare pe Italia decat fata de alte state de la periferie, iar aceasta pozitie va fi dificil de lichidat", a afirmat Justin Knight, analist la UBS Londra.

Citeste si:

Comisia pentru Stabilitate Financiara din Italia se va reuni marti pentru a discuta cresterea randamentelor, in timp ce ministrul de Finante, Giulio Tremonti, se va intalni cu oficiali ai Bancii Italiei si de la alte autoritati de reglementare, potrivit agentiei italiene Ansa.

Randamentul titlurilor pe zece ani ale Spaniei a urcat cu 0,18 puncte, la 6,38%, dupa ce a atins un maxim al sedintei de 6,46%, cel mai ridicat nivel din 1997. Spread-ul fata de obligatiunile germane cu maturitate similara a avansat cu 0,19 puncte, la 3,97%.

Criza risca sa se agraveze, daca randamentul pentru Spania ajunge la 6,5%, a avertizat Sian.

"Orice peste acest nivel risca sa genereze o accelerare precum in cazul Greciei, Irlandei sau Portugaliei. Pietele au acum nevoie de o disponibilitate a politicienilor de a sprijini Uniunea Europeana", a spus el.

Euro s-a depreciat cu 0,5%, la 1,4176 dolari, in timp ce francul elvetian, considerat o investitie mai sigura, s-a intarit fata de cele mai importante 16 valute urmarite de Bloomberg. Actiunile europene au scazut aproape de minimul ultimelor zece luni.