In conditiile in care cetatenii continentului european sunt tot mai nemultumiti de rezultatele in plan politic ale UE, toate institutiile europene se concentreaza in aceste zile asupra dezbaterilor referitoare la viitoarea orientare a Uniunii.

Euractiv informa ieri ca, in cursul acestei saptamani, Parlamentul European si Comisia Europeana vor face bilantul primei faze a "perioadei de reflectie" de dupa votul negativ - din 2005 - al Frantei si Olandei la Constitutia UE.

Deputatii europeni vor dezbate - in cadrul unei reuniuni ce are loc in aceste prime doua zile ale saptamanii, cu participarea parlamentarilor nationali - viitorul Uniunii Europene.

Patru grupuri de lucru au ca teme de discutie: UE in lume si frontierele sale; mondializarea si modelul social european; libertate, securitate si justitie; viitoarele resurse financiare ale Uniunii. Este un prilej pentru parlamentarii europeni pntru a-si expune ideile privind maniera in care Uniunea Europeana poate fi pusa pe calea dorita de cetatenii continentului. Maine, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si vicepresedintele Margot Wallstrom vor da publicitatii contributia Comisiei la dezbaterile dintre liderii europeni la summitul din luna iunie.

Comentand cauzele pentru care institutiie europene se concentreaza, in aceste zile, asupra viitorului UE, corespondentul Reuters la Bruxelles, reluat de "The Financial Times", sustine, pe baza unor sondaje de opinie foarte recente, ca cetatenii continentului sunt preocupati, daca nu chiar ingrijorati pentru viitorul lor. Ei se tem de efectele globalizarii si nu au fost convinsi inca de modul in care UE poate raspunde la problemele cu care ei se confrunta ca urmare a acestui fenomen.

"Este timpul sa actionam", a declarat Margot Wallstrom, comisar european pentru Comunicatii, avand in vedere ca Uniunea este asociata cu conceptul de "securitate" - securitate sociala, securitatea locurilor de munca, calitatea mediului s.a. Wallstrom, releva Reuters, a reprosat liderilor celor 25 membri ai UE ca nu au reusit sa pregateasca electoratele din tarile lor pentru a se adapta la realitatile lumii globalizate.

Citeste si:

Europenii raman sceptici fata de viitorul UE

La sfarsitul saptamanii trecute Comisia Europeana a prezentat un nou studiu Eurobarometru asupra viitorului Europei, realizat in perioada februarie-martie a anului curent. Desi responsabilii studiului au incercat sa se concentreze mai ales asupra rezultatelor, un examen mai profund dezvaluie o serie de tendinte ingrijoratoare, se arata in comunicatul de presa al Comisiei Europene:

- O majoritate relativa (39% fata de 27%) considera ca lucrurile merg intr-o directie buna pentru UE, insa vechile state membre se arata mai pesimiste (ex. Franta si Luxembourg);
- Sustinerea pentru extindere este la cel mai scazut nivel, aproape de cel cunoscut in urma cu doi ani (49%). Tot mai multi cetateni cred ca extinderea nu este nici un lucru bun, nici unul rau;
- Europenii se arata extrem de critici la adresa rezultatelor afisate de UE in majoritatea domeniilor: cercetare si inovatie (5,8 pe o scara de la 1 la 10), protectia drepturilor omului (5,7), lupta contra somajului (3,8), protectia drepturilor sociale (4,7);
- 47% dintre cetateni vad in globalizare o amenintare pentru slujbele si intreprinderile din tarile lor, si numai 37% vad in acest fenomen o oportunitate.
- 63% dintre europeni considera ca extinderea Uniunii le va pune in pericol locurile de munca;
- 55% vad in extindere un fenomen pozitiv.

Potrivit comentariului vicepresedintelui Comisiei Europene responsabil de relatiile institutionale, Margaret Wallstrom, "cetatenii vor ca Europa sa fie puternica. Exista un sentiment de solidaritate si o nevoie pentru solutiile in comun. UE este asociata securitatii: de la securitatea sociala, la securitatea in fata terorismului si a crimei, a conditiilor sanitare de viata si de mediu, la securitatea muncii. Se asteapta de la UE sa canalizeze mersul globalizarii, sa aduca solutii in termeni de pace, de democratie, de conditii de viata, cat si in materie de cercetare, de inovatie si de performanta economica. Aceasta ar trebui sa fie baza agendei politice a UE".