In ciuda unei campanii de lobby sustinute, Comisia Europeana este hotarata sa forteze operatorii de telefonie mobila sa reduca tarifele pentru convorbirile telefonice efectuate in perioada in care utilizatorii se afla peste hotare (roaming), informeaza AFP citat de Rompres
Nemultumit de faptul ca operatorii au ignorat avertizarile referitoare la reducerea tarifelor pentru roaming, executivul comunitar urmeaza sa-si puna in practica promisiunile menite sa reduca la jumatate preturile pentru serviciile de roaming. Comisarul European pentru Societatea Informationala si Media, Viviane Reding, urmeaza sa prezinte miercuri noile reglementari menita sa provoace scaderea tarifelor, reglementari contestate vehement de operatori. "Natura trans-frontaliera a serviciilor de roaming explica, in parte, dificultatile cu care se confrunta regulatorii nationali in incercarea de a reduce preturile la roaming", a declarat recent oficialul european.

Avand in vedere ca exista 147 milioane utilizatori europeni de servicii de roaming, analistii estimeaza ca piata pentru aceste servicii are o valoare anuala de aproximativ 8,5 miliarde euro. insa desi Viviane Reding pare hotarata sa puna in aplicare masurile de reducere a tarifelor, se pare ca noile reglementari nu vor fi atat de dure pe cat se anunta initial. Astfel, Viviane Reding a renuntat la principiul tarii de orgine, conform caruia un francez aflat in vizita la Berlin ar fi platit acelasi pret pentru o convorbire telefonica efectuata la Berlin ca si cel pe care il plateste acasa. Criticii au avertizat ca impunerea acestui principiu ar fi incurajat consumatorii sa importe cartele SIM din tarile in care tarifele sunt cele mai scazute.

Chiar si asa, Comisarul European pentru Societatea Informationala si Media intentioneaza in continuare sa stabileasca un pret pentru tariful angro pe care un operator de telefonie mobila il poate percepe de la o companie rivala pentru a-i permite sa utilizeze reteaua sa in numele unui consumator care calatoreste peste hotare. Operatorii sunt insa preocupati de planurile referitoare la impunerea unui tarif maxim la preturile en detail pe care acestia le pot impune consumatorilor pentru serviciile de roaming.

In plus, confrom planurilor Comsiei, consumatorii nu vor mai fi taxati atunci cand primesc un telefon pe mobil si se afla in afara granitelor tarii de origine. insa GSM Association, un grup de lobby care sustine interesele operatorilor de telefonie mobila, avertizeaza ca orice proiect de reforma va atrage dupa sine o crestere a tarifelor interne deoarece operatorii trebuie sa compenseze cumva scaderea profiturilor din serviciile de roaming.

Cu toate acestea operatorii mai au ceva timp la dispozitie pentru a se adapta la propunerile de reforma, avand in vedere ca planul Comisia Europene are nevoie de aprobarea Parlamentului European si a guvernelor statelor membre inainte de a intra in vigoare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri