Incepand de anul viitor, emiratul Dubai va prelua controlul asupra zacamintelor sale petroliere offshore de la o unitate a grupului petrolier american ConocoPhillips, conform unui acord convenit duminica de cele doua parti.
Astfel, incepand cu data de 2 aprilie 2007, Dubai Petroleum Establishment va deveni entitatea care se va ocupa de operarea acestor zacaminte offshore, in locul DPC., o divizie a gigantului ConocoPhillips, informeaza Rompres.

Un oficial de la Dubai a precizat ca tranzactia a fost una convenita in mod amiabil de cele doua parti, dupa ce s-a constatat ca productia de la aceste zacaminte va continua si dupa expirarea actualului acord de concesiune convenit in urma cu 45 de ani.

"DPC va face tot ce sta in puterea sa pentru a facilita transferul fara probleme a operatiunilor sale catre guvernul din Dubai", a declarat la randul sau Bill Arnold, presedintele Dubai Petroleum Company (DPC).

Dubaiul este tara membra a Oraganizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), insa are o productie de doar 100.000 de barili pe zi, realizata in principal de operatorul DPC. Dubai Petroleum Co. o divizie controlata in intregime de ConocoPhillips, este doar una din partile care formeaza consortiul DPC/Dubai Marine Areas Limited, consoriu care include si firmele Total SA (Franta), Repsol YPF (Spania), RWE Dea AG si Wintershall AG (Germania). Pana in prezent nu au fost furnizate informatii cu privire la impactul financiar al acordului asupra celorlalti parteneri din cadrul consortiului.

Tranzactia marcheaza sfarsitul primei concesiuni petroliere offshore acordata de Emiratul Dubai si inceputul unei noi faze in care guvernul de la Dubai va controla in mod direct resursele sale naturale. Anuntul intervine insa intr-un moment in care piata petrolului urmareste cu ingrijorare tendintele de nationalizare a resurselor naturale din Bolivia si pana in Rusia.

Pe fondul cresterii preturilor si reducerii rezervelor de aprovizionare, din ce in ce mai multe guverne incearca sa preia controlul asupra industriei lor petroliere din mainile operatorilor straini. State mari producatoare de petrol din Golful Persic precum Kuweit sau Arabia Saudita au decis sa-si nationalizeze industria petroliera inca din anii 1970.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri