Belgienii vor iesi, duminica, pe strazile din Bruxelles pentru a-si exprima solidaritatea fata de victimele atentatelor de marti si pentru a condamna violentele islamistilor.

"In aceasta saptamana, noi, cetatenii belgieni, am fost atacati in lumea noastra, ne-au fost atacate drepturile, libertatea, rutina. Primul reflex este sa te gandesti la tine, dar, la o a doua privire, frica trebuie sa faca loc sperantei si apararii valorilor noastre", au afirmat organizatorii marsului de duminica. De joi, belgienii au organizat zilnic astfel de reuniuni pentru a aduce omagii victimelor atentatelor teroriste din aceasta saptamana.

Autoritatile belgiene solicita populatiei sa amane "marsul contra terorii", din motive de securitate

Ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, a solicitat populatiei sa amane "marsul contra terorii", programat pentru duminica la Bruxelles, in semn de protest fata de atentatele de marti, din motive de securitate, informeaza publicatia Le Figaro.

Apelul a fost lansat de ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, si de primarul Bruxellesului, Yavn Mayeur, in cadrul unei conferinte de presa de sambata, potrivit RTL Belgia.

Citeste si:

"Politistii nostri sunt mobilizati in cadrul anchetelor, care sunt prioritatea absoluta. Ne dorim ca manifestatiile sa se desfasoare in cele mai bune conditii", au declarat oficialii belgieni.

Din aceste motive, au solicitat amanarea marsului programat pentru duminica. Un mars fusese anuntat anterior, in cursul zilei de sambata, care ar urma sa aiba loc de la ora locala 14.00 (15.00 - ora Romaniei) in Bruxelles.

Sursa foto: CRM / Shutterstock