Rusia va continua importurile de carne din Uniunea Europeana dupa 1 ianuarie 2007, in pofida aderarii Romaniei si Bulgariei, fata de care Moscova are rezerve pe plan sanitar, a anuntat marti ministrul rus al agriculturii, Alexei Gordeev.

"Am convenit sa semnam un memorandum" intre UE si Rusia, a spus oficialul rus in cadrul unei conferinte de presa de la Moscova, sustinuta alaturi de comisarul european pentru sanatate si protectia consumatorului, Markos Kyprianou. "Incepand din 1 ianuarie, livrarile de produse din UE - subliniez, cele autorizate si ale companiilor inregistrate - vor continua in regim normal", a adaugat acesta potrivit NewsIn,

Rusia a amenintat la inceputul lunii noiembrie ca va impune de la 1 ianuarie un embargou asupra produselor europene de origine animala, fiind ingrijorata de aderarea la UE a Romaniei si Bulgariei, doua tari afectate de pesta porcina. "Recunoastem ca produsele interzise venind din Romania si Bulgaria nu vor putea intra in Federatia Rusa prin intermediul unei tari terte din Uniunea Europeana", a spus Gordeev.

La Bruxelles, Comisia Europeana a subliniat totusi intr-un comunicat ca "acordul verbal (incheiat la Moscova) trebuie sa fie validat de experti, inainte de semnarea unei declaratii de intentie la 18 ianuarie la Berlin". Kyprianou "a subliniat importanta respectarii acestui termen si semnarea, daca este posibil, a unei declaratii de intentie mai devreme".

Ministrul finlandez al agriculturii Juha Korkeaoja, a carui tara detine presedintia UE pana la 1 ianuarie, s-a aratat si el prudent marti seara. "Se pare ca vom putea evita o interdictie totala a exporturilor noastre catre Rusia", a declarat el.

Expertii europeni si rusi vor "incepe sa lucreze inca de miercuri", la Moscova, asupra acestui text, a precizat Gordeev, dand asigurari ca nu au mai ramas de stabilit decat "chestiuni tehnice".

Gordeev si Kyprianou nu au abordat insa si embargoul rus asupra carnii poloneze. "Vom avea posibilitatea de a discuta despre aceasta pe viitor", a declarat comisarul eurpopean.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri