Lituania nu ar trebui sa limiteze cresterea salariilor sau sa accelereze reducerea deficitului bugetar pentru a-si face mai usor drumul catre zona euro, a declarat ministrul de finante, Zigmantas Balcytis.

Bruxelles a respins, anul trecut, solicitarea Lituaniei de a adopta euro in 2007, deoarece rata inflatiei a fost cu o fractiune dintr-un punct procentual peste limita impusa pentru intrarea in zona euro. Autoritatile au declarat ca este probabil ca Lituania sa astepte pana in 2010 pentru o noua incercare.

Balcytis a declarat ca Lituania nu se grabeste. "Nu avem nevoie de euro cu costul afacerilor si oamenilor nostri. Ar trebui sa fie o schimbare naturala", a declarat ministrul, pentru Reuters, potrivit NewsIn.

Citeste si:

Lituania, condusa de o coalitie minoritara, formata din patru partide, in cea mai mare parte de centru-dreapta, ar putea sa-si revizuiasca tinta de adoptare a euro in septembrie, a adaugat ministrul Balcytis, care a ramas, insa, la aceeasi declaratie guvernamentala, ca 2010 este cea mai buna tinta pentru Lituania.

Oficialul a respins ingrijorarile Fondului Monetar de Investitii (FMI) ca economia Lituaniei risca sa se supraincalzeasca daca nu isi restrictioneaza politica financiara si nu tinteste catre un excedent bugetar sau cel putin un buget echilibrat in 2007. "Sunt sigur ca vom avea o aterizare usoara", a mai spus ministrul Balcytis. Lituania a avut o crestere economica solida in ultimii ani. Produsul Intern Brut a crescut cu 7,4% in 2006.

Balcytis a declarat ca Lituania estimeaza deficitele bugetare pentru 2007 si 2008 la 0,9, respectiv 0,5% din PIB, cu toate ca deficitul de anul trecut ar putea fi aproape de zero.