Alpha Bank a anuntat miercuri ca profitul net inregistrat de grup in 2006 a crescut cu 24,6%, pana la 626 milioane de euro (827 milioane dolari), apropiindu-se de asteptarile pietei, pe fondul cresterii operatiunilor de credit de larg consum, relateaza Reuters citat de NewsIn.

Analistii estimasera recent pentru Reuters ca profitul net inregistrat de a doua banca din Grecia se va ridica la 642 milioane euro, ceea ce reprezenta o majorare cu 28%.

Bancile grecesti au profitat in ultima vreme de o majorarea a creditelor de larg consum in Grecia, exinzandu-se si pe pietele din Europa de sud-est. Operatiunile externe contribuie cu sume din ce in ce mai mari la castigurile grupului.

Citeste si:

"In 2006, castigurile pe actiune au inregistrat o crestere de 27,2%, depasind obiectvul nostru decrestere anuala de minim 20% in perioada 2006-2008", a declarat directorul executiv al Alpha Bank, Dimitris Mantzounis, intr-un comunicat.

Grupul bancar grecesc, prezent in Romania, Bulgaria, Serbia, Cipru si Albania, a fost a treia banca greceasca ce a intrat in cursul anului trecut pe piata turceasca, dupa achizitia a 50% din Alternatifbank.

Alpha Bank a adaugat ca venitul net a crescut cu 16,4% in 2006, pana la 1,47 miliarde euro. Analistii mizau pe o majorarea a venitului net pana la 1,44 miliarde euro. Alpha Bank a mai anuntat ca va propune un dividend pe actiune de 0,75 euro, in crestere cu 25% fata de 2005.