Danemarca este in fruntea clasamentului, cu un indice de preturi de 142% (100 fiind media preturilor din cele 27 de tari membre), adica un cos zilnic de 2,5 ori mai scump decat in Bulgaria (56%), cea mai ieftina tara a Uniunii.

Pe locurile urmatoare se situeaza cosul zilnic al irlandezilor (125%), finlandezilor (120%) si suedezilor (119%). La limita inferioara, acolo unde preturile sunt mici, se afla Bulgaria, cea mai ieftina tara europeana, Lituania (64%), Polonia si Slovacia (67%).

Cifrele indica - fara a provoca surprize - ca preturile celor 500 de produse analizate sunt mai mari in vechile state membre decat in cele 12 noi. Dintre noile state membre, doar Ciprul este deasupra mediei europene (107%).

Citeste si:

Painea si cerealele sunt de 3,5 ori mai scumpe in Danemarca decat in Bulgaria, iar carnea de trei ori. Laptele, branza si ouale sunt foarte scumpe in Cipru si Grecia.

La bauturle alcoolice Danemarca cedeaza primul loc Irlandei (189%), urmata de Finlanda (170%) si Marea Britanie (152%). Astfel, alcoolul este de 2,5 ori mai scump in Irlanda decat in Bulgaria (69%).

Preturile la tigari sunt foarte diferite intre tarile membre: Marea Britanie este cea mai scumpa tara din acest punct de vedere (205%), devansand Irlanda (186%) si Franta (133%). Romania este una dintre tarile in care preturile la tigari sunt printre cele mai mici (32%), dar este devansata de Letonia (28%) si Lituania (30%)