In cazul in care China va permite o libertate mai mare de apreciere a yuanului, celelelte valute din Asia s-ar putea aprecia fara a exita temerea unei scaderi a exporturilor, a declarat seful Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, relateaza presa internationala.
Intr-un discurs tinut cu ocazia unei conferinte bancare din Bangkok, Thailanda, Rato a sugerat faptul ca politica staului chinez de a controla valoarea yuanului da nastere unor sentimente protectioniste in zona, care ar putea fi periculoase.

"O mai mare flexibilitate a ratei de schimb nu este numai in interesul Chinei, ci va permite si altor valute din regiune sa se aprecieze fara a exista ingrijorari legate de competitivitate", a declarat Rato.

Acesta a subliniat ca multe state asiatice, care se afla in stransa cooperare cu China, ar putea suferi in cazul in care s-ar impune restrictii asupra importurilor chinezesti.

In Statele Unite ale Americii exista o initiativa politica de a promulga o serie de legi prin care se vor aplica penalitati, inclusiv tarife asupra importurilor din China, despre care producatorii americani sunt de parere ca sunt mult prea ieftine, din cauza ca yuanul este mentinut artificial la un nivel redus de catre Beijing.

"Exista de asemenea posibilitatea ca aceste tendinte protectioniste sa se extinda dincolo de posibilitatile de control, cu consecinte dezastruoase pentru economia globala", a avertizat Rato.

Chima mentine cotatia yuanului la un nivel redus, despre care SUA si statele europene sunt de parere ca nu reprezinta valoarea adevarata a monedei chineze, avand in vedere faptul ca China este o putere economica emergenta foarte importanta.

Rato, care va demisiona in aceasta toamna, a declarat ca unul dintre scopurile sale este de a ajuta economiile emergente sa castige un rol mult mai important in cadrul institutiilor globale.

"Responsabilitatea crescanda a statelor emergente pe piata mondiala ar trebui sa insemne ca aceste state trebuie sa primesca o influenta sporita in ceea ce priveste procesul decizional, inclusiv in cadrul Fondului", a afirmat Rato.

Inainte de intrunirile semi-anuale ale FMI si ale Bancii Mondiale, ce vor avea loc in luna septembrie, Rato a precizat ca se asteapta sa se ajunga la o formula "simpla si transparenta", privind stabilirea cotelor de vot in cadrul FMI.

Rato a declarat ca acest proces va oferi o mai mare putere de vot in cadrul FMI unor state emergente, foarte dinamice, iar acest lucru trebuie sa se intample cat mai repede posibil.

"Am afirmat de multe ori ca acesta problema este vitala pentru legitimitatea Fondului", a incheiat Rato.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri