Vanzarea magazinelor Familia este iminenta si se va realiza la doar doi ani dupa ce fondul britanic de investitii EIB a cumparat prima sa participatie in actionariatul retailerului bulgar. Potrivit unor surse citate de Dnevnik, printre potentialii cumparatori ai lantului Familia se numara o companie locala, dar si companii din Estonia, Ungaria, sau Germania.

Familia numara in prezent peste 25 de unitati in Bulgaria operate in regim de inchiriere. Tranzactia Familia va fi a doua vanzare a unui retailer local de anul acesta, deoarece in urma cu cateva luni compania Delta din Serbia a cumparat o participatie majoritara in actionariatul lantului de supermarketuri Piccadilly.

Lantul de magazine Familia a fost infiintat in 1999 si opereaza pe segmentul magazinelor de proximitate. In iunie 2005, EIB a cumparat 31% din pachetul de actiuni al lantului Familia, iar anul trecut a preluat controlul total asupra companiei bulgare aflata la un pas de faliment, anuntand atunci ca va investi peste 10 milioane de euro in extinderea si modernizarea magazinelor.

Citeste si:

Equest Investments Balkans Limited, prin subsidiara Lynx Property B.V este si proprietarul majoritar al Domo Retail unde detine 75% din pachetul de actiuni, pentru care a platit 62,5 milioane de euro. Prin tranzactia Domo, Equest a creat unul dintre cele mai mari grupuri de retail specializate in electrocasnice, electronice si IT&C din sud-estul Europei, in ceea ce priveste cifra de afaceri, care va adopta pe toate pietele pe care activeaza o strategie de dezvoltare bazata pe doua branduri: Technomarket si Domo.

Equest Investments Balkans este unul din cele mai importante fonduri de investitii din sud-estul Europei, fiind activ pe piata de retail, a serviciilor financiare, imobiliara si infrastructura.