Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Rodrigo Rato, a respins ieri criticile impotriva Uniunii Economice si Monetare, considerand ca introducerea monedei euro este un succes, nefiind recomandabila abandonarea sa. „Euro este unul dintre marile succese ale Europei, un instrument foarte important pentru a ajuta tarile europene intr-o lume globalizata... De asemenea, moneda euro a adus lumii o a doua moneda de rezerva“, a declarat seful FMI. De asemenea, Rato considera ca nu moneda euro este de vina pentru divergentele economice intre tarile zonei euro, ci politicile guvernamentale inadaptate.