Senatul Statelor Unite va incerca astazi sa salveze planul de salvare a bancilor americane dupa ce proiectul de lege a fost respins, ieri, de catre Congres. Pentru a primi cele 12 voturi necesare pentru aprobarea legii in Congres, aceasta trebuie sa sufere cateva schimbari, sunt de parere legiuitorii si analistii, informeaza Bloomberg.
“Senatorii nu vor relansa legea, vor face mici schimbari si o vor trimite din nou la Congres”, spune Pete Davis, presedinte al Davis Capital Investment Ideas din Washington, care a vorbit in fata liderilor Congresului si Senatului in cursul zilei de ieri.

Senatorii nu au alta alternativa decat cea de a readuce in discutie planul menit sa readuca increderea consumatorilor in sistemul bancar al Statelor Unite. In timp ce acestia vor incerca sa schimbe legislatia incat sa castige si voturile republicanilor, ar putea sa piarda voturile democratilor daca masurile vor fi modificate prea mult,

Congresul vrea o lege mai buna

“Putem crea o lege mai buna”, este de parere congresmenul Brad Sherman, democrat dn California care a votat impotriva planului. Sherman obiecteza celor “zeci de miliarde dolari” care vor merge care companii straine si considera ca efectele planului in forma curenta vor fi aproape nule.

Congresmenul doreste, printre alte masuri, ca noua lege sa ofere mai multa sustinere proprietarilor de imobilesi sa aibe restrictii mai puternice in privinta compensarii, pentru a exista o “lege corecta”.

Jeb Hensarling, un republican din Texas, spune ca majoritatea conservatorilor republicani se opun idei ca Trezoreria americana sa achizitioneze active cu probleme deoarece cheltuielile se vor rasfrange asupra contribuabililor.

“Acest model de lege este considera de catre congresmenii conservatori ca fiind fundamental defectuos”, spune Hensarling.

Planul lui Paulson a fost respins ieri cu 228 de voturi contra si 205 pro impingand indicele referinta Dow Jones mai jos cu aproape 7%. Indicele Standard & Poor 500 a pierdut, ieri, 8,4% ceea ce reprezinta cea mai mare scadere din 26 octombrie 1987, in timp ce astazi contractele futures pe indicele S&P 500 si-au revenit.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri