Pana in aceasta saptamana, oficialii celor trei banci au sperat ca in 31 martie sa termine anul fiscal cu profituri in crestere, dupa o serie de pierderi in 2007-2008 cauzate de criza creditelor ipotecare. Insa cataclismul care a lovit finantele mondiale, incepand din septembrie, a redus optimismul oficialilor japonezi, scrie AFP, citat de NewsIn.

Mitsubishi UFJ Financial Group a revizuit la 220 miliarde yeni (1,7 miliarde euro) estimarile pentru profitul net anual, ceea ce marcheaza un declin cu doua treimi fata de rezultatul din perioada 2007-2008. Grupul bancar miza anterior pe un castig de 640 de miliarde yeni, care ar fi marcat o crestere anuala cu 0,5%.

Mizuho Financial Group, care pana vineri anticipa o crestere anuala cu 80% a profitului net din perioada 2008-2009, a admis ca acesta va scadea cu 20%, la 250 miliarde yeni, comparativ cu 560 miliarde yeni, cat fusese anticipat anterior.

Citeste si:

Miercuri, a treia banca din Japonia, Sumitomo Mitsui Financial Group, isi coborase accentuat estimarile pentru profituri. Reprezentantii Sumitomo estimasera anterior o crestere cu 4% a profitului net anual, la 480 miliarde yeni. Acest profit va scadea cu 61%, la 180 miliarde yeni, potrivit noilor estimari.

Problemele celor trei banci au aceleasi cauze: caderea pietelor de capital a dus la ieftinirea portofoliului de actiuni si a diminuat cuantumul comisioanelor.