Produsul intern brut (PIB) s-a comprimat cu 0,2% in trimestrul al treilea comparativ cu al doilea, potrivit datelor oficiale ale institutului national de statistica, iar termenul de ‘recesiune’ poate fi aplicat dupa doua trimestre consecutive de scadere a PIB-ului.

Spania intra astfel, la sfarsitul lui 2008, in prima recesiune din ultimii 15 ani, potrivit El Mundo, care precizeaza ca, in conformitate cu un indicator elaborat de ministerul economiei, PIB-ul s-ar fi comprimat cu 1,5% in ultimul trimestru, informeaza AFP, citat de NewsIn.

Primele statistici oficiale pentru PIB-ul din trimestrul al patrulea vor fi publicate in 12 februarie de institutul national de statistica al Spaniei.

Citeste si:

Pentru 2009, expertii estimeaza ca economia spaniola va inregistra in continuare o scadere a PIB-ului.

Astfel, biroul de studii economice al asociatiei caselor de economii (Funcas) prevede o temperare cu 1,5% a PIB-ului spaniol in 2009 si o rata a somajului de 15,9% din populatia activa, apoi de 18% in 2010, comparativ cu 11,3% in trimestrul al treilea al acestui an.