Monopolul rus Gazprom a propus Kievului sa livreze gaze din rezervele proprii Slovaciei si Republicii Moldova, urmand ca grupul rus sa livreze in schimb echivalentul acestor volume Ucrainei, a declarat miercuri presedintele companiei Aleksei Miller.
"Propunerea este o operatiune de schimb, Gazprom ar da gaz Ucrainei pentru nevoile sale interne in volum de 20 de milioane de metri cubi (pe zi). Este cantitatea de care are nevoie Slovacia, iar Ucraina ii va furniza acest volum din depozitele sale subterane" din vest, a spus Miller.

El a declarat ca acelasi tip de operatiune poate fi realizata in beneficiul Republicii Moldova, dar nu si pentru Bulgaria, Ucraina neavand depozite de gaz aproape de frontiera bulgara, transmite AFP.

"Ucraina trebuie sa raspunda. Noi suntem de acord cu aceasta operatiune", a adaugat Miller de la centrul de control al Gazprom, in prezenta premierului slovac, moldovean si bulgar.

Republica Moldova, Bulgaria si Slovacia sunt deosebit de afectate de intreruperea livrarilor de gaz rusesc spre Europa din 7 ianuarie, aceste trei tari fiind extrem de dependente de aprovizonarea din Rusia. In pofida unui acord pentru reluarea tranzitului prin Ucraina, gazul nu circula, iar Moscova si Kievul se acuza reciproc pentru acest lucru.

Potrivit RIA Novosti, Miller a spus ca propunerea schimbului a venit din partea premierului Robert Fico.

Rusia analizeaza alte trasee de livrare a gazului catre UE, in particular, conducta Iamal-Europa, a declarat pentru jurnalisti si vicepremirul rus, Igor Secin, la finalul consultarilor dintre sefii de guvern ai Rusiei, Bulgariei, Slovaciei si Republicii Moldova, mai informeaza RIA Novosti, citat de NewsIn.

El a confirmat ca in cazul in care Kievul este de acord sa scoata gaz din depozitele subterane pentru necesitatile Europei, Rusia este pregatira sa compenseze volumul acestuia. Secin a mai spus ca neintelegerile dintre Naftogaz si Gazprom nu ar fi trebuit sa impiedice tranzitul gazului rusesc catre consumatorii europeni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri