Excedentul bugetar al Bulgariei a scazut in februarie la 587,7 milioane leva (300,4 milioane euro), cu 35% sub nivelul din luna precedenta, ceea ce a dat nastere temerilor ca Bulgaria ar putea sa rateze obiectivul de excedent stabilit pentru sfarsitul anului, relateaza Reuters.
Cheltuielile fiscale din primele doua luni ale anului au crescut cu 12% fata de aceeasi perioada din 2008, la 3,68 miliarde leva, indicand ca guvernul socialist a majorat cheltuielile inainte de alegerile parlamentare ce vor avea loc in iunie sau iulie.

Veniturile au crescut in primele doua luni ale anului cu 9,9%, la 4,27 miliarde leva, potrivit datelor publicate de ministerul de finante. Insa veniturile din taxe indirecte, care au cea mai mare pondere in veniturile tarii, au scazut cu 2,4%, informeaza NewsIn.

Bulgaria, ca si celelalte tari din Europa Centrala si de Est, a resimtit deja efectele negative ale crizei mondiale si a inregistrat o scadere a exporturilor si a cererii interne.

In bugetul pentru 2009, Bulgaria a planificat un excedent de 3,0% din produsul intern brut (PIB) insa analistii au avertizat ca scaderea activitatii afacerilor si comertului va afecta veniturile din taxe si ca Bulgaria va trebui sa se straduiasca sa isi atinga obiectivul.

FMI a estimat ca excedentul bugetar al Bulgariei va scadea la 1,4% din PIB, din cauza incetinirii cresterii economiei la 1%, si a cerut guvernului sa reduca cheltuielile pentru a asigura stabilitatea financiara.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri