Grupul de audit KPMG, cel de-al treilea din lume, a fost actionat in instanta, in cursul zilei de ieri, din cauza acuzatiilor de “consultanta neglijenta”, care a dus la colapsul creditorului ipotecar New Century Financial.
New Century Financial Corp, cel mai mare creditor ipotecar independent pentru persoane cu un scor mic de credit, a cerut in aprilie 2007 sa intre sub incidenta legilor aplicate institutiilor falimentare, din cauza neindeplinirii obligatiunilor financiare ale clientilor.

In cadrul plangerii inaintate de catre debitorii New Century, avocatii au afirmat ca auditul realizat de KPMG a permis creditorului sa minimalizeze dimensiunile problemelor inregistrate cu creditele ipotecare si chiar “a pus sub tacere” experti din cadrul companiei care au semnalat aceste probleme, informeaza Bloomberg.

Procesele sunt depuse atat impotriva KPMG International cat si diviziei sale din Statele Unite, KPMG LLP, si presupun cel putin 1 miliard de dolari in despagubiri.

“Odata ce o firma de audit isi pierde independenta, auditul lor nu conteaza mai mult decat hartia pe care sunt scrise. KPMG a avut o datorie directa catre New Century cat si una catre public. Actiona ca un paznic al companiei, ce se afla in centrul perioadei de boom al creditului ipotecar”, a declarat Steven Thomas, avocat al New Century.

Purtatorul de cuvant al KPMG, Dan Ginsburg, a afirmat ca grupul de audit nu a primit inca citatia si neaga orice implicatie.

KPMG a fost auditorul New Century din 1995, cand compania a luat nastere, pana in 27 aprilie 2007, cand s-a declarat falimentara dupa emiterea a 12 opinii de audit fara rezerve privind situatia financiara a creditorului, se indica in plangerea depusa ieri.

In 2005, procurorii au pus sub acuzatie 17 fosti directori executivi ai firmei KPMG, precum si alte doua persoane implicate in vanzarea ilegala de scutiri de taxe catre clienti instariti, incepand cu 1996. Trezoreria de stat a SUA a fost prejudiciata cu peste 2 miliarde de dolari. Ulterior, KPMG a acceptat sa plateasca o amenda de 456 de milioane de dolari cu conditia sa nu ajunga la tribunal.

Procesul firmei consultanta si audit KPMG, cel mai mare din istoria financiara a Americii de atunci in materie de evaziune fiscala, s-a finalizat cu scoaterea de sub acuzatie a 13 din cei 17 acuzati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri