"Spre deosebire de sectorul monetar care se consolideaza, sectorul real se confrunta in prezent cu probleme dintre cele mai dificile", potrivit documentului, semnat de catre guvernatorul bancii centrale, Zeljko Rohatinski.

Oficialul croat estimeaza ca intreprinderile trebuie sa se adapteze la o serie de factori perturbatori externi, consecinta a crizei economice mondiale, si anume mai ales la o scadere a exporturilor cu 10% si la o diminuare cu 50% a investitiilor straine.

Este vorba despre estimari, a precizat seful bancii centrale a Croatiei, adaugand ca acestea vor corespunde situatiei concrete inregistrate de la inceputul anului, anunta NewsIn

"Daca aceste estimari initiale se confirma, ne putem astepta in 2009 la o scadere a produsului intern brut (PIB) cu circa 4%", a observat seful bancii centrale a Croatiei.

In 2008, PIB-ul Croatiei inregistrase o crestere cu 2,4%, la 47,4 miliarde euro, potrivit bancii centrale a Croatiei.