Semnarea unui acord cu FMI este singura speranta pentru depasirea crizei economice profunde in care a ajuns Republica Moldova de pe urma guvernarii comuniste, iar un asemenea acord ar deschide accesul Chisinaului si la fondurile europene, a declarat premierul Vlad Filat, citat de NewsIn.
Negocierile care vor incepe in 14 octombrie cu FMI vor fi un examen important nu doar pentru Guvernul de la Chisinau, ci si pentru intreaga Republica Moldova, ajunsa intr-o criza profunda in urma guvernarii comuniste.

Intr-o conferinta de presa in care a prezentat rezultatele vizitei sale la Bruxelles, premierul Vlad Filat a declarat ca Uniunea Europeana are disponibilitatea maxima de a asista Republica Moldova, inclusiv din punct de vedere financiar. Testul pe care il are de trecut acum Chisinaul este semnarea unui acord cu FMI, ceea ce va deschide accesul catre fondurile europene.

"Discutiile cu oficialii europeni pe marginea asistentei UE pentru Republica Moldova a avut ca principal obiectiv acoperirea deficitului bugetar record mostenit de la guvernarea comunista. Deficitul bugetar a ajuns, pentru prima data in istoria Republicii Moldova, la 8,5 miliarde lei. Si chiar daca negocierile cu FMI vor fi dificile, acest acord este singura noastra sansa de a depasi situatia", a spus Vlad Filat.

Ieri, la mai putin de o saptamana de la investire, ministrul economiei si cel al finatelor au anuntat, dupa evaluarea situatiei din bugetul de stat, ca deficitul pentru anul 2009 se ridica la la 14 la suta din Produsul Intern Brut sau la 8,5 miliarde lei (aproape 510 milioane euro), iar bugetul "este un sac cu datorii".

Vicepremierul Valeriu Lazar, ministru al economiei, a declarat ca guvernul comunist, in loc sa ia masuri pentru combaterea crizei, practic a stimulat dezvoltarea acesteia in Republica Moldova, intreaga economie fiind subordonata intereselor electorale ale Partidului Comunistilor. "Acesta este pretul platit pentru promisiunile electorale ale fostului guvern", a spus Lazar.

"Situatia in domeniul finantelor este una trista. Bugetul pentru 2009 este un buget intre ghilimele, pentru ca, de fapt, este un sac de datorii", a precizat si ministrul finantelor, Veaceslav Negruta. Acesta spune ca guvernul precedent a saracit bugetul constient. "Colegii mei de la Ministerul Finantelor au stiut de aceasta criza inca din februarie si au anuntat conducerea de varf a Guvernului. Cei de sus au trecut insa aceasta informatie pe linie de secret. Au lasat constient aceste bombe pentru viitoarea guvernare – sa le dezamorsam noi", a spus Negruta.

Pentru a redresa situatia, guvernul elaboreaza deja un program anticriza, care urmeaza sa fie prezentat la 19 octombrie.

Printre masuri se numara reducerea cheltuielilor neprioritare si amanarea majorarilor salariale promise de fostul guvern. Aceste amanari insa nu vor viza si cresterile salariale de 24% pentru profesori, care au fost lasate in vigoare de actualul guvern, chiar daca in buget nu sunt bani.

In astfel de conditii, accesarea fondurilor europene raman a fi singura speranta, au declarat cei doi ministri.

"Pe 13 octombrie va veni misiunea FMI. Apoi, vom convoca un consiliu al donatorilor. Tara voastra a trecut prin multe crize si suntem siguri ca va trece si de criza economica. Va asigur de suportul nostru", a declarat Melanie Marlett, directorul de tara al Bancii Mondiale in Moldova, citata de Stirea Zilei.

Pe de alta parte, fostul prim-vicepremier Igor Dodon sustine ca guvernarea anterioara "a lasat in bugetul de stat 1,2 miliarde lei. Afirmatiile ca visteria ramane goala sunt doar declaratii politice care nu corespund realitatii", a spus Dodon.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri