"Nu am incredere in greci", a declarat premierul slovac Robert Fico, a doua zi dupa ce ministrii de finante din Zona euro au salutat masurile de austeritate anuntate de Grecia. "Aprobarea din partea Guvernului (elen - n.red.) nu este de ajuns. Vrem sa vedem legi aprobate de Parlament care sa duca la reduceri ale salariilor, pensiilor si beneficiilor sociale. Pana atunci, cabinetul slovac nu va autoriza imprumutul", a adaugat el, citat de NewsIn.

Slovacia, cel mai nou stat membru al Zonei euro, ar urma sa contribuie la pachet cu circa 816 milioane de euro in urmatorii trei ani - o suma egala cu bugetul anual al Ministerului de Interne al tarii, potrivit presei.

Unii analisti sunt de parere ca pozitia ferma a lui Fico trebuie privita in contextul unei campanii electorale dure. In luna februarie, el a declarat: "Daca Europa poate acorda sume enorme de bani bancilor, de ce sa nu ajute tarile care au cu adevarat probleme?".

Alegerile parlamentare din Slovacia vor avea loc peste mai putin de sase saptamani, iar majoritatea partidelor politice pledeaza impotriva ajutarii Greciei. "In aceasta etapa, o dezbatere parlamentara ar putea fi contraproductiva", a avertizat ministrul de finante Jan Pociatek.

Aceasta decizie nepopulara ar urma sa cada pe umerii urmatorului guvern slovac, desi Fico - favoritul pentru alegeri - nu a exclus sa aprobe imprumutul, daca vor fi indeplinite conditiile.

"Nimanui nu ii pasa de Grecia. Toata lumea isi apara in prezent propriile interese nationale... propria piele, stabilitatea euro", a spus el.

Slovenia, un alt membru recent al Zonei euro, probabil ca va trebui sa isi revizuiasca bugetul pentru anul 2010, deoarece partea sa din creditul acordat Greciei va creste la 384 de milioane de euro, fata de 144 de milioane de euro, cat era estimat initial. "Slovenia si-ar putea revizui cheltuielile guvernamentale, pentru ca suma pe care ar trebui sa o platim Greciei este mult mai mare", a explicat economistul guvernamentale Bostjan Vasle. Parlamentarii sloveni ar urma sa voteze revizuirea in iunie.

Insa cel mai important vot va avea loc vineri, 7 mai, in Germania - cel mai mare contribuitor la pachet - care ar urma sa acorde Greciei circa 22,4 miliarde de euro.

Intre timp, Comisia Europeana a sugerat ca Grecia si-ar putea recastiga credibilitatea pierduta mai repede decat era asteptat si ar putea obtine finantare de pe pietele financiare inca din a doua jumatate a anului 2011.