Intr-o reuniune extraordinara cu liderii de sindicat europeni, el a prezentat un scenariu "apocaliptic", in care tarile afectate de criza din sudul Europei ar putea cadea victime loviturilor de stat militare sau revoltelor populare, in conditiile in care ratele dobanzilor cresc, iar serviciile publice se prabusesc pentru ca guvernele nu mai au bani, potrivit NewsIn.

Avertismentul dur a intervenit in conditiile in care s-a aflat ca liderii UE au inceput sa lucreze la un pachet de salvare pentru Spania, care ar putea atinge mai multe sute de miliarde de euro.

John Monks, liderul sindicatului european TUC, s-a declarat "socat" de severitatea avertismentului lui Barroso. "Am avut o discutie cu Barroso vineri in legatura cu ce poate fi facut pentru Grecia, Spania, Portugalia si restul, iar mesajul lui a fost scurt: 'Uite, daca nu implementeaza aceste pachete de austeritate, aceste tari ar putea disparea practic in sensul in care le stim noi, ca democratii. Nu au de ales'".

"Era foarte, foarte ingrijorat. Ne-a socat cu o viziune apocaliptica asupra democratiilor din Europa prabusindu-se, din cauza indatorarii", a subliniat Monks.

Grecia, Spania si Portugalia, care au devenit democratii in anii '70, se confrunta cu probleme grave privind finantele publice. In plus, toate trei au o istorie de lovituri militare.

Grecia a fost afectata de o serie de greve si revolte anul acesta, dupa ce Guvernul a anuntat o serie de masuri pentru reducerea cheltuielilor. Si Spania si Portugalia au anuntat masuri de austeritate in ultimele saptamani, pe fondul semnalelor din ce in ce mai puternice ca pietele internationae se tem de o destabilizare.

Printre celalte tari europene care se confrunta cu proteste din cauza masurilor de austeritate se numara Ungaria, Italia si Romania, unde salariile bugetarilor urmeaza sa fie reduse cu 25%, scrie Daily Mail.

Avertismentul lui Barroso accentueaza ingrijorarile de la Bruxelles ca criza economica ar putea duce nu numai la prabusirea euro, dar si a UE in sine, impreuna cu un val de democratii fragile.

Insa declaratiile ar putea infuria guverne din sudul Europei, care se straduiesc cu greu sa tina sub control nemultumirea populatiei fata de cresterea taxelor si fata de reducerea cheltuielilor. .